Categories: Societate

Un fost judecător: „Obligativitatea portului măștii în spații deschise este instituită în mod NELEGAL”

Fostul judecător Toni Neacșu, argumentează pe contul său de socializare DE CE obligativitatea portului măștii în spații deschise este instituită în mod NELEGAL. Fostul judecător Toni Neacșu și membru al CSM susține că „HG-ul nr. 588 din 31 iulie 2020, care a făcut posibilă instituirea pe plan local a astfel de măsuri, este vădit nelegală, fiind contrară Legii nr. 55/2020”.

„De la începutul crizei medicale tot încerc să găsesc echilibrul între obligația mea de profesionist al dreptului de a prezenta lucrurile exact așa cum sunt din punct de vedere juridic și riscul de a încuraja atitudini de sfidare a pericolului real cu care nu sunt neapărat de acord (ca să nu spun că deloc). Tentația de a fi profesionist până la capăt, indiferent de context și consecințe, este de nestăvilit, spuneți-i slăbiciune și gata. Sub regimul stării de alertă sau urgență trăim, teoretic vorbind, cea mai gravă formă de limitare a unor drepturi individuale după starea de război. Tocmai de aceea cred că orice măsură a autorităților trebuie să fie supusă strict Constituției și legii, iar orice derapaj de la legalitatea cea mai strictă, indiferent cât de corect o fi din punctul de vedere al urgenței medicale, trebuie demascat, arătat cu degetul. Altfel spus, nici o urgență nu justifică încălcarea principiilor statului de drept și a valorii supreme a societății democratice, supremația Constituției.

Acestea fiind spuse, OBLIGATIVITATEA PORTULUI MĂȘTII ÎN SPAȚII DESCHISE, pe faleze, în piețe publice, târguri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice precum și în orice alt spațiu deschis aglomerat ESTE INSTITUITĂ ÎN MOD NELEGAL.
HG-ul nr. 588 din 31 iulie 2020, care a făcut posibilă instituirea pe plan local a astfel de măsuri, este vădit nelegală, fiind contrară Legii nr. 55/2020.

Foto: Facebook/ Adrian Toni Neacsu

Această lege stabilește, limitativ, măsurile ce pot fi luate în timpul stării de alertă. Fiind lege, deci act normativ superior, și având în vedere că orice drept individual nu poate fi limitat decât prin lege potrivit Constituției, Guvernul nu poate excede prevederilor ei, ci trebuie să se supună. Guvernul nu poate inventa alte măsuri pentru prevenirea răspândirii epidemiei decât cele la care are dreptul potrivit acestui act normativ. În ce privește obligația purtării măștii, Legea nr. 55/2020 (în art. 13) permite Guvernului (prin Ordin comun al MS și MI, iar niciodată prin hotărâri locale ale nu știu căror comitete) s-o instituie numai „în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă”.

Pentru că orice hotărâre de Guvern nu se poate emite decât în executarea, în aplicarea, unei legi, executivul nu poate excede delegării de competențe care i s-a dat, în cazul de față de a institui sau nu obligația portului măștii „în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă”.

HG nr. 588 din 31 iulie 2020 nu va rezista unui examen al legalității în contencios administrativ, fiind evident contrară prevederile art. 13 din Legea nr. 55/2020. De asemenea, vor fi ușor de anulat toate hotărârile luate pe plan local, pentru că principala obligație a unui act administrativ normativ este să corespundă legii, iar nu să reglementeze peste sau contrar ei.

Desigur, mă întreb dacă garantul constituționalității și legalității în Guvern, Ministerul Justiției, nu a observat ceea ce este evident sau doar s-a făcut că nu observă.”, a scris pe facebook Toni Neacșu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

17 Aprilie 1906, Birchiș – Sătenii nu vor să voteze candidatul ungur. Jandarmii maghiari deschid focul asupra mulţimii

La 17 aprilie 1916 în Birchiș, Caraș Severin, sătenii nu vor să voteze candidatul ungur.…

20 de ore ago

Student român discriminat la Oradea pentru că purta la gât un medalion cu lupul dacic

”O țară de oi merită un guvern de lupi?” (Edward R. Murrow) Suntem un popor…

6 zile ago

Justiția apără libertatea presei: ISJ Mehedinți obligat să acorde acreditare jurnalistică publicației independente eParadigme

Tribunalul Mehedinți a decis că refuzul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți de a acorda acreditare jurnalistică…

o săptămână ago

9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre

O situație cu adevărat inumană este relatată într-una dintre lucrările istoricului român Vasile Lechințan: în…

o săptămână ago

Anamaria GAVRILĂ: „Toți cei care sunt împotriva sistemului sunt cenzurați.Conturile lor sunt închise. Postările dispar”

Deputatul Anamaria Gavrilă reacționează printr-o scrisoare deschisă către TikTok și Facebook: Vrem transparență! "Toți cei…

o săptămână ago

7 Aprilie 1908 – Prigonirea tricolorului românesc. Preot osândit la închisoare pentru tricolorul românesc!

La data de 7 aprilie 1908 avea loc într-o comună din Arad un samavolnic act…

2 săptămâni ago