Categories: #Rezist

10 AUGUST 2018 – ZIUA MINCIUNII

“La 10 august 2018 a fost organizată o acțiune de dărâmare a guvernului prin violență, sub steagul fals al diasporei. Au fost implicate grupurile de influență care controlează instituțiile de forță, partidele politice atunci în opoziție, rețeaua Soros și cea mai mare parte a mass-media. Prin comportamentul de încurajare și refuz de a-și exercita atribuția constituțională de ”mediator”, dar și solicitarea de pedepsire a jandarmeriei pentru că a pus capăt acțiunii ilegale, implicarea lui Klaus Iohannis nu poate fi tăgăduită.

Acțiunea a fost pusă în scenă public cu cel puțin două luni înainte, când toate posturile de televiziune aservite și rețelele de socializare asociate au început în mod sistematic acțiunea de incitare. Pretextul a fost nemulțumirea (justificată) a diasporei, o cauză credibilă, dar ca steag fals, pentru că acțiunea a fost organizată cu participarea cvasi-unanimă a regimentelor #rezist, numărul real al celor veniți din afară la miting fiind nesemnificativ. Sloganurile explicite ale acțiunii n-au fost protestul, ci ocuparea guvernului. Vectorii principali și publici de incitare au cerut expres jandarmilor, înainte cu câteva zile, să nu se opună, să pactizeze cu manifestanții și să-i lase să intre în guvern – încă o dovadă a scopului direct al acțiunii organizate.

Derularea evenimentelor a fost în acest sens, atacurile concertate asupra jandarmilor cu scopul de intrare în clădirea guvernului fiind văzute de întreaga țară. Acele atacuri n-au fost forme de protest, de furie spontană împotriva autorității generice, ci acțiuni de tip insurgent, cu scopul ocupării clădirii guvernului. Atacurile au avut loc în valuri și gradual.

Tentativa de linșare a jandarmeriței și deposedarea ei de arma de foc cu muniție letală, ceea ce a creat un pericol iminent asupra vieții jandarmilor și civililor pașinici, a fost momentul cheie în care s-a luat decizia ”restabilirii ordinii publice”. Ce nu înțeleg cei de bună credință, căzuți sub impresia manipulării, este chiar sensul legal al ”restabilirii ordinii publice”: evacuarea Pieței Victoria! Prin urmare, nu o acțiune de respingere a protestatarilor, ci o acțiune de evacuare totală, pentru eliminarea oricărui pericol: de aceea au fost evacuați din piață inclusiv protestatarii pașnici – evident, nu se mai putea face diferența, în condițiile în care atacatorii se foloseau de acești protestatari ca de scuturi umane și modalitate de deghizare a acțiunilor concertate.

Restabilirea ordinii publice s-a realizat potrivit legii, cu efectuarea somațiilor legale și gradual. După primirea ordinului și efectuarea somațiilor, jandarmii aveau obligația să evacueze piața în forță, fără nicio excepție. Cei care nu s-au supus somațiilor au suferit rigoarea legii, iar nu abuzul jandarmilor. Reamintesc că mitingul nu a fost autorizat, iar după ora 23,00 mitingurile sunt interzise de lege.

Ordinul Președintelui României către Procurorul General (torționarul Augustin Lazăr) de a deschide dosar penal jandarmilor, situație nemaiîntâlnită în ultimii 30 de ani, și conformarea lui Lazăr, au fost acțiuni de răzbunare la adresa jandarmilor și acoperire a adevăratei naturi a protestului prin culpabilizarea jandarmilor în mod mincinos. Minciuna este susținută și astăzi de cei interesați, tocmai pentru a-și ascunde complicitatea și vinovăția, încălcarea principiilor democrației constituționale. Adevărul va ieși la lumină!”, a scris pe facebook Aurelian Pavelescu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Interviu cu Nicolae Patraşcan, manager de proiect într-o corporaţie

Radu Buţu: Spui despre tine că eşti un moldovean, născut şi crescut în Braşov, dar…

20 de ore ago

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o săptămână ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

2 săptămâni ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

2 săptămâni ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

2 săptămâni ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

2 săptămâni ago