Jurnalistul Dan Tanasă acuză actuala clasa politică de incompetență, subliniind că România este condusă de slugi și de hoți, iar toate partidele acționează în sistem mafiot.
Prezent în cadrul unei dezbateri televizate, Dan Tanasă a declarat că România se află într-o situație revoltătoare, iar schimbarea nu poate veni decât cu un partid și cu oameni care n-au mai făcut politică în ultimii 30 de ani.
„Singurul lucru care trebuie să se schimbe este actuala clasă politică. Toate partidele astea care de 30 de ani au făcut politică, toți acționează politic, inclusiv managerii de spitale sunt numiți politic, totul este politic în țara asta. De 30 de ani țara este condusă de slugi, de hoți, toate partidele acționează pe sistem mafiot. Ne-a ajuns, ne-am săturat. Schimbarea nu poate fi decât cu un partid și cu oameni care n-au mai făcut politică în ultimii 30 de ani”, a declarat jurnalistul.
Acesta a subliniat că UDMR este direct responsabilă pentru nivelul în care se găsește sănătatea din România.
„Haideți să nu mai politizăm și să nu mai furăm. Lumea zice că nu sunt bani, ba sunt bani, dacă actuala clasă politică ar fura mai puțin, ar fi bani. Noi în 30 de ani nu am reușit să avem 5 paturi pentru mari arși în spitalele din România, și pe eroul de la Piatra Neamț a trebuit să-l trimitem tot afară. Iar cei care ar trebui să tacă, cum e și domnul senator, ne vorbesc și ne spun în continuare ce au făcut ei și cum o să facă. Dacă ar fi puțină decență, oamenii aceștia ar tăcea din gură”, a spus revoltat Tanasă, care a ales să intre în politică alături de AUR, formațiune pe listele căreia candidează la Camera Deputaților pentru Mureș.
- Comemorarea studenților, elevilor și luptătorilor anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 - 14 mai 2025
- 12 Mai 1886 – S-a înființat “Secția pentru colonizarea secuilor” a societății Emke, sub președinția contelui Banffy Bela și a deputatului Horvath Gyula - 12 mai 2025
- 4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice - 4 mai 2025