EDUCAŢIA RELIGIOASĂ – ÎNTRE COMPETENTĂ ŞI DILETANTISM –

Luând ca reper cuvintele marelui teolog Dumitru Stăniloae „credinţa nu este antiştiinţifică, dar ea respinge ideea că ştiinţa e totul; văzând mărginirea ei la cele materiale, nu putem reduce lumea la materie, sărăcindu-o”, am constat cu tristeţe, că persoane cu funcţii de răspundere pe linie de învăţământ în ierarhia Bisericii Ortodoxe, dau dovadă de o evidentă incultură pedagogică, de o argumentaţie derizorie atunci când sunt puşi în situaţia de a pleda pentru necesitatea predării religiei în şcoli. O astfel de incompetenţă şi diletantism se poate vedea, din păcate, şi la mulţi dintre profesori, ba chiar şi la inspectorii şcolari de specialitate.

            Aceleaşi probleme le descrie fără menajamente şi marele pedagog Constantin Cucoş în cartea sa „Educaţia religioasă”. Educaţia în spiritul valorilor religioase nu este numai o chestiune a clericilor ci şi a laicilor. Unde este vorba de educaţie trebuie să fie prezent şi pedagogul.

            Mediile de informare vizuală au influenţă nafastă asupra tinerilor drept pentru care educaţia religioasă compensează lipsa educaţiei familiale şi şcolare.

            Chiar dacă tindem către o societate democratică, un minim de cenzură axiologică şi deontologică trebuie să prezideze activitatea specifică de mediatizare. Nu se poate transmite orice şi oricum. Nu e drept şi moral ca mass-media să  năruiască printr-un simplu gest ceea ce construieşte şcoala, familia, Biserica, etc. Şi instanţele mediatice trebuie să fie responsabilizate în perspectiva realizării unor sarcini educativ. Etalarea crimelor pe primele pagini de ziar, vizualizarea în detaliu a consecinţelor unui fapt criminal, produc un şoc psihologic cu urmări de multe ori imprevizibile şi întârziate asupra cititorilor, auditorilor sau telespectatorilor. Imaginile se sedimentează în străfundurile fiinţei noastre, generând tot felul de nevroze sau dereglări de comportament.[1]  Iată deci care este rolul educaţiei religioase în şcolile româneşti.

            Privind consecinţele lamentabile care decurg din practicarea unui învăţământ religios superfial, se poate concluziona că numai solidaritatea de concepţie şi de metodă a pecialiştilor pedagogi, dar şi teologi ne poate feri de alunecarea pe panta improvizaţiei şi derizoriului. Realizând un învăţământ religios de calitate ne putem lipsi de o religie degradată în credulitate şi superstiţie, astfel toate acestea degenerează în „forme hibride de magie măruntă şi religiozitate maimuţărită.”[2]

Publicat în Tribuna învăţământului, noiembrie 2005

[1] Constantin Cucoş, Educaţia Religioasă, Ed. Polirom, 1999, pag 115

[2] Mircea Eliade, Sacrul şi profanul

• Despre
• Ultimele Postari

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Ultimele postari ale lui Constantinescu-Motru Ioan (vezi toate)

• Eric BRANCA: Nu vreau război! Argumente pentru ziariști că pretinșii “salvatori ai Europei” nu pot fi decât “lupi răpitori îmbrăcați în piei de oaie” - 2 ianuarie 2025
• Echipa noastră a publicat numărul 4 al revistei GORJUL - 19 decembrie 2024
• De ce nu votează sau anulează voturile românii? Citește răspunsurile în doar câteva rânduri! - 28 noiembrie 2024