Categories: IASI

14 Decembrie: Iașul, oraș declanșator al evenimentelor din decembrie 1989

Coincidență sau nu, taman în perioada acelui jumătate de decembrie 1989, la Iași se organiza pe 12 decembrie 1989 Dinamoviada de arte marțiale (n.r. judo). Iașul gemea prin restaurantele și crâșmele târgului de huidume din spațiul ex-sovietic, unii dintre ei veniți cu mai mult bagaj decât obișnuiesc în mod normal sportivii să călătorească la diverse competiții.

În mod normal, în acel an dinamoviada de judo ar fi trebuit să se defășoare la Oradea. Frământările din Vest, atât cele din Ungaria, Cehoslovacia și RDG, au făcut ca la nivelul partidului unic să se hotărască mutarea dinamoviadei la Iași, iar granița de vest a României, închisă. În schimb, dinspre “sora” estică, URSS, sportivii și tovarășii “turiști sovietici”, curgeau în valuri.

Tablagii cu gura mare din sistem susțin că printre ei au putut observa și “sportivi” care aveau la degete niște calusuri specifice trăgătorilor de elită. Iașul fierbea, de la vârful securității până la ultimul milițian care pe alte vremuri era amețit mai degrabă de aburii bahici ai Crăciunului, decât sarabanda de ordine pe unitate cu care erau asaltați în cascadă în acele vremuri de cumpănă.

14 Decembrie: Iașul, oraș declanșator al evenimentelor din decembrie 1989

 

Cert este că au apărut prin Iași niște manifeste tipărite rudimentar, cu niște tiparnițe improvizate din niște radiere scobite manual, reperate de milițienii și securiștii ieșeni încă de pe 12 decembrie 1989. Manifestele chemau populația Iașului la o demonstrație pe 14 decembrie 1989 în Piața Unirii, de la ora 16.

Pe 14 decembrie 1989, încă de dinainte de ora 16, în Piața Unirii din Iași erau mai mulți securiști decât porumbei, iar orice nefericit de ieșean pe care-l mâncă în fund să treacă prin piața centrală a orașului, primea câteva palme după cap și eventual și câteva picioare bonus în fund, însoțite de:

“Mișcă mă dracului de aici, că n-ai voie să staționezi!”

Ștefan Prutianu de la Combinatul de Utilaj Greu (CUG Iași), Vasile Vicol inginer la ICPUMP, Valentin Odobescu,  Ionel Sãcãleanu, Cassian Maria Spiridon și Aurel Ștefanachi, au fost singurii arestați în mod oficial de către “organele” statului pe 14 decembrie 1989.

Partea ciudată a poveștii însă este una cu adevărat sinistră. Potrivit unui document al comisiei senatoriale, pe 14 decembrie 1989 Ion Iliescu și Petre Roman se aflau la Iași, iar într-una dintre camerele unui hotel ieșean, la ceva timp după 14 decembrie, s-a găsit o hartă pe care era însemnat tocmai traseul dinspre Iași spre Timișoara!?

Acum rămâne întrebarea: a fost Iașul doar o diversiune pentru a concentra majoritatea forțelor loiale de securitate, și obiectivul principal al “turiștilor sovietici” era Timișoara, sau lovitura de stat ar fi trebuit să izbucnească simultan în cele două mari centre urbane ale României?

Oare vom cunoaște vreodată câți naivi idealiști au fost eroi cu adevărat și câți trădători au fost implicați în lovitura de stat dată în timpul evenimentelor din decembrie 1989? Pentru că așa cum ne-a zis-o negru pe alb într-un document oficial al statului român până și procurorul general al României, în decembrie 1989 a fost, fie că ne place sau nu … lovitură de stat!

Fandel Mihai

Fandel Mihai

C.E.O. la glasul.info, Redactor șef la Glasul.info Director General la MAGAZIN CRITIC Președinte la Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România Consultant Media la Comunitatea Identitară Iași Contact: fandelmihai@glasul.info

Leave a Comment

View Comments

Recent Posts

4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice

În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…

3 zile ago

MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare

Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…

4 zile ago

Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României

Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…

5 zile ago

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…

o săptămână ago

26 Aprilie 1917 –  Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…

2 săptămâni ago

25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…

2 săptămâni ago