“Partidul AUR consideră inadmisibilă intenția guvernului de a-i transforma pe prefecți în politruci, numiți în funcție strict pe criterii politice. În prezent, aceștia sunt înalți funcționari publici și reprezintă legalitatea în administrația publică din România.
Atragem atenția asupra faptului că depolitizarea funcției publice este asumată la nivel european, prin implementarea Aquis-ului comunitar. Oameni și partide care au clamat și au susținut acest lucru în trecut, odată ajunși la guvernare fac exact pe dos și politizează la maximum administrația publică din România.
De peste zece ani se investesc bani publici în pregătirea înalților funcționari publici, iar acum se renunță la tot ce s-a făcut în această direcție. Dacă proiectul de OG va fi adoptat, va însemna că revenim la epurări politice și numiri pe post în funcție de culoarea carnetului de partid, nu de competențele deținute.
Partide care în 2019, când se aflau în opoziție, s-au opus adoptării Codului Administrativ prin OUG, procedează acum exact în aceeași manieră ca și guvernul Dăncilă. Dacă această soluție a fost greșită atunci, înseamnă că este la fel de greșită și acum. AUR solicită majorității guvernamentale să nu repete erorile pe care le-au criticat de atâtea ori în trecut.
„Am impresia că partidele aflate la guvernare și-au propus crearea unei noi generații de baroni locali și fac asta măcelărind Codul Administrativ prin ordonanță de urgență. Ne opunem politizării administrației publice din România. Avem nevoie de profesioniști, nu de politruci de partid”, a declarat George Simion, copreședintele AUR.”, se arată în comunicatul AUR primit pe adresa redacției noastre
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1760 – În faţa proporţiei de masă a bejeniei, Guvernul Transilvaniei e silit să ia măsuri de întărire a pazei hotarelor spre a împiedica fuga ţăranilor - 19 iunie 2025