Duminică, 31 ianuarie 2021, a avut loc un protest în fața prefecturii din Iași pentru redeschiderea școlilor. Un număr mic de ieșeni a ieșit pentru a protesta împotriva școlii online, împotriva măștilor, împotriva “pepsiglasului”, împotriva condiționării școlii de obligativitatea vaccinării, etc (vezi clipul VIDEO).
Primăria Municipiului Iași aprobase vineri, 29 ianuarie 2021, solicitarea lui Octavian Prioroc pentru organizarea unui protest pentru redeschiderea școlilor, duminică, 31 ianuarie 2021, în intervalul orar 15:00-17:00, protest în cadrul căruia ar fi avut voie să participe maxim 100 de persoane.

Protestul face parte dintr-o serie numeroasă de acțiuni civice îndreptate împotriva restricțiilor guvernamentale din ultimele luni din România. Printre protestatari și-au făcut apariția atât activiști civici recunoscoți pentru activitatea lor ca protestatari, cât și persoane noi, aflate pentru prima dată în cadrul unor astfel de acțiuni de protest.

- 17 Iunie 1910 – Primul zbor al lui Aurel Vlaicu pe Dealul Cotrocenilor - 17 iunie 2025
- 15 iunie 1863 – Mitroplitul român greco-catolic Alexandru Sterca Şuluţiu refuza 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐦𝐚𝐠𝐡𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐧𝐞𝐚𝐮 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐞𝐢 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 - 15 iunie 2025
- La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților din Basarabia si Nordul Bucovinei - 7 iunie 2025