Atacată atât în timpul campaniei electorale (n.r. mult mai intens) cât și după terminarea campaniei electorale pentru postări pro Kövesi din trecut de pe contul său de socializare, senatoarea vine să lămurească în cele din urmă și acest aspect controversat chiar și pentru unii dintre susținătorii săi. Sub aparența “corectitudinii” sale și a dedicării pentru apărarea formală a justiției, Kovesi “ne-a indus pe toți în eroare cu corectitudinea”, a declarat senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă.
Sprijinită asiduu mai ales de la nivel extern, Kovesi a fost implicată în multe dintre acțiunile care au generat distrugerea producătorilor și afaceriștilor români. Asta se pare că a descoperit între timp și senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, dovadă stând o declarație destul de tranșantă din cadrul Senatului României:
“Cine ne poate garanta că doamna Kövesi nu se va năpusti iar asupra tuturor producătorilor români, afaceriștilor români(…)? Pentru că toată activitatea sa, după ce ne-a indus pe toți în eroare cu corectitudinea, a fost exact pe dos decât ar fi trebuit să fie. Am distrus tot ce a însemnat România, am distrus tot ce a însemnat producători români și afaceriști români și am susținut multinaționale și afaceriști străini, în detrimentul României.”, a declarat senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă
Programul manifestărilor din cadrul Zilelor Rezistenței 18-20 iulie 2025, Mănăstirea Sâmbăta de Sus Vineri 18.07:…
Experimentul Pitești nu este doar o pagină întunecată din istoria României, ci una dintre cele…
O pagină tragică din istoria Maramureșului, uitată și neglijată pe nedrept 27 Iunie 1944 -…
Pe 27 iunie 1849, Avram Iancu a trimis un răspuns oficial colonelului ungar Iosif Simonffy…
În perioada interbelică comuna Cuzdrioara ( acum în județul Cluj) făcea parte din județul Someș,…
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
Leave a Comment