Cu câteva zile bune înainte de protestul de pe 20 Martie de la București, mă sună o prietenă și mă întreabă ce părere am despre organizatorii acestui protest, ridicând totodată problema legitimității unora dintre organizatori.
Îmi trimite apoi o înregistrare audio cu argumentele care o fac să fie puțin sceptică cu privire la bunele intenții ale unora dintre liderii din spatele organizării protestelor.M-am hotărât să merg la București să văd cu ochii mei dacă aceste lucruri se confirmă, și din păcate atmosfera de la fața locului a devoalat o imagine a dezbinării: în București aveau loc cel puțin două proteste separate, unul în Piața Universității și unul în Piața Victoriei.
Prin intermediul prietenei mele care mă sunase și se implicase în organizarea transportului la București, am ajuns la protestul din Piața Universității. Deși declarau că au scopuri și țeluri comune cu protestatarii din Piața Victoriei, unii dintre cei din Piața Universității proliferau niște expresii nu tocmai plăcute la adresa celor care au protestat în fața clădirii guvernului.
Asta mi-a arătat de ce au succes leprele aflate acum la guvernare în România și cum de își impun cu atâta ușurință dictatura, abuzurile instituționale, precum și toate aberațiile din ultima vreme. Dezbinarea românilor le oferă putere celor care nu nutresc sentimente de iubire pentru Neamul Românesc.
De ce nu s-ar fi putut face un singur protest ca să le arătăm că poporul se unește împotriva lor, împotriva dictaturii, a abuzurilor, a trădării de neam și de Țară?
Fandel Mihai
Revista MAGAZIN CRITIC a împlinit 18 ani de apariție neîncetată. Din luna martie 2007, revista…
La data de 12 Mai 1886 s-a înființat "Secția pentru colonizarea secuilor" a societății Emke,…
În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…
Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…
Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…
Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…
Leave a Comment