După lovitura de stat din 1989, nimic nu a prevestit faptul că o să apară în România două partide care se erijează în partide “de dreapta”, dar de fapt abordează și susțin mai curând politici de stânga și chiar de extremă stânga. Aceste struțocămile de pe scena politică din România (n.r. intenționat nu scriem scena politică românească, pentru că aceste două adunături de specimene mizerabile sunt profund antiromânești) se identifică prin următoarele două nume: PNL (Partidul (n.r.,ANTI)Național Liberal) și USR (Uniunea Salvați România.
În vreme ce pe așa zișii liberali i-a interesat doar să aducă din fara țării și să distrugă tot ce e românesc, sabotând inițiativa autothonă, românească, și sprijinind în schimb din răsputeri firmele și companiile din afară, multinaționalele, interesele economice și de altă natură ale altor state în România, pe neterminații de la USR, un fel de latură extremistă a PNL-ului, i-a interesat mai degrabă latura ideologică, prioritatea principală fiind distrugerea reperelor identitare ale neamului românesc.
Cum începând din anii ’90 “zona de căpătuială” a intrat pe mâna celor de stânga, iar rostul de a prinde locuri în față la cașcavalul autohton era rezervat pentru cei din stânga lacomă a eșichierului politic, peneliștii, în încercarea lor de a se căpătui și ei rapid, au adus din afara țării toate grupările economice care aveau în plan să-și înfingă ghearele în averea poporului nostru.
Azi constatăm că istoria se repetă ciclic: anii lui Năstase 4 case s-au reîntors vopsiți în galben și au devenit anii lui Iohannis 6 case. La drept vorbind, diferență prea mare nu este nici de la 4 case la 6 case, căci și Bombonel, pe când era “Regele Roșu al României”, a înstrăinat tot ce au vrut cei veniți din afară.
Vina românului, cel puțin cea a românului de rând, profan în ale politicii, este lipsa de maturitate politică. A vota “dreapta” doar pentru că niște partide se erijează în partide de dreapta, sau “stânga” din aceleași motive, e ca și cum ți-ai da cu tesla în părțile moi ale corpului, doar pentru că așa ți-ar fi spus cineva că-ți vor trece durerile de cap.
Numai când vom realiza că astfel de construcții politice antiromânești, antinaționale, precum PNL și USR nu ne vor dori niciodată binele, nici bunăstarea materială, nici cea spirituală, abia atunci ne vom ridica din nou ca Neam, ca Popor, ca Țară! Doamne binecuvântează neamul românesc!
- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025