După Dictatul de la Viena de la 30 August 1940, orașul Cluj Napoca, împreună cu restul Transilvaniei de Nord a fost cedat Ungariei horthyste, aliată la acel moment cu Germania nazistă și bucurându-se de favorurile Italiei, după ce Ungaria investise masiv după 1920 în propaganda “prieteniei” cu Italia.
În tot Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena din 30 august 1940 a urmat drama refugierii și a evacuării instituțiilor românești într-un haos desăvârșit. Primii care au luat decizia de a se refugia în Țara Mamă, în România, au fost intelectualii din Cluj: Sextil Pușcariu, Iuliu Hațeganu, Onisifor Ghibu și Emil Racoviță. La fel și artiștii Operei Române, refugiați la Timișoara.
Nu la fel de “norocoasă” a fost și populația autohtonă, românească, din Cluj, aceasta îndurând între anii 1940 și 1944 persecuții, umilințe și torturi de neînchipuit. Începând cu luna septembrie a anului 1940, pe românii clujeni îi pândea la aproape fiecare colț de stradă spectrul morții.
La începutul lunii, pe 3 septembrie 1940, ungurul Geister Josif l-a împuşcat cu un foc de revolver pe elevul român Alexandru Maier. De ce? În acele vremuri nebune puteai fi împușcat doar pentru simplu fapt că erai român și vorbeai românește prin Cluj. Atât populația românească, cât și cea evreiască și alți nemaghiari considerați necredincioși “Patriei Maghiare” a fost hăituită, ostracizată și maltratată după intrarea Ardealului de Nord în mâinile administrației horthyste.
În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…
Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…
Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…
S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…
Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…
Leave a Comment