Texas INTERZICE AVORTUL după 6 săptămâni de sarcină

Texasul a devenit miercuri statul american cel mai restrictiv în ceea ce privește avortul, odată cu intrarea în vigoare a legii care interzice orice intervenție după a șasea săptămână de sarcină, potrivit Reuters. Curtea Supremă nu a intervenit în urma cererii de urgență a grupurilor pentru drepturile avortului de a bloca legea în cauză, astfel că majoritatea avorturilor vor deveni ilegale, chiar și în cazurile de incest sau de viol.

Înainte de Texas, 12 state americane au votat legi de interzicere a avorturilor în acest stadiu, adică de când bătăile de inimă ale fătului sunt perceptibile, deși multe femei încă nu știu că sunt însărcinate.

Toate aceste legi au fost invalidate în justiție întrucât încalcă jurisprudența Curții Supreme care a recunoscut un drept la avort, atât timp cât fătul nu este viabil, adică între a 22-a și a 24-a săptămână de sarcină.

Statul Texas a formulat diferit legea: nu autorităților le revine să facă respectată măsura, ci „exclusiv” cetățenilor, încurajați să depună plângere în civil împotriva organizațiilor sau persoanelor care le-ar ajuta pe femei să avorteze. (…) – integral pe R3Media.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

27 Iunie 1944 – Trei români au fost legați de stâlpi și împușcați de către armata horthystă la Sighet, jud Maramureș

O pagină tragică din istoria Maramureșului, uitată și neglijată pe nedrept 27 Iunie 1944 -…

17 ore ago

25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor

În perioada interbelică comuna Cuzdrioara ( acum în județul Cluj) făcea parte din județul Someș,…

4 zile ago

20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj

În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…

o săptămână ago

19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare

Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…

o săptămână ago