Categories: Antiromanism

Samuel von Brukenthal, un antiromân, pus guvernator în Transilvania, de la Viena, care îi discrimina pe români socotindu-i drept o națiune tolerată

Această personalitate, controversat-rasistă, prin guvernarea sa a înrăutățit viața românilor și a reprimat mișcarea țăranilor români pentru drepturi și libertate, de la anul 1784

Un memorandum extraordinar de bine argumentat, îndreptat împotriva lui Iohannis și a dezvelirii statuii criminalului Brukenthal de la Sibiu. Ne bucurăm pentru că încă mai sunt români adevărați în țara asta care reacționează împotriva acestei mizerii, și chiar dacă am descoperit postarea atât de târziu, ea merită citită pe îndelete.

“MEMORANDUM POLITIC

În spiritul corectitudinii politice, atât în Europa cât și în S.U.A. au loc mișcări politice anti-discriminare și anti-rasiste.
În acest sens, în Anglia și S.U.A. au fost demolate statuile unor personalități cu un trecut controversat și rasist.
În Franța, Italia, Germania, Spania, Grecia și în alte state europene au avut și au loc demonstrații pentru respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
A sosit timpul ca și noi românii, asemenea celorlalte popoare și în consens cu spiritul antirasist de corectitudine politică să ne curățim țara de întinarea unor porniri de restaurare a unor simboluri, care amintesc de ordinea feudal-medievală și discriminarea românilor. De asemenea să ne curățim țara de unele monumente și statuile unor personalități controversate.
Vă reamintim că, recent, la Sibiu, actualul Președinte al României Klaus Werner Johannis a participat la dezvelirea statuii lui Samuel von Brukenthal, un antiromân, pus guvernator în Transilvania, de la Viena, care îi discrimina pe români socotindu-i drept o națiune tolerată.
Această personalitate, controversat-rasistă, prin guvernarea sa a înrăutățit viața românilor și a reprimat mișcarea țăranilor români pentru drepturi și libertate, de la anul 1784, trăgând pe roată pe unii din fruntașii români, ai acestei mișcări țărănești pentru libertate, între care: pe Horea și Cloșca.
Prin participarea sa la dezvelirea statuii controversate, de la Sibiu, actualul președinte al României ne convinge că este un continuator al spiritului antiromânesc de intoleranță și rasism, care prin acțiunile sale vrea să restaureze valorile și o ordine defunct-medieval-feudală în România.
DRAGI ROMÂNI!
Dacă voi l-ați votat, ca Președinte al României pe numitul Klaus Werner Johannis, atunci vă amintim ca, tot voi trebuie să veniți la București și să-i cereți demisia!
Actualul președinte, prin participarea sa în Sibiu, la dezvelirea statuii lui Samuel Brukenthal criminal, rasist, care, în calitatea sa de guvernator al Transilvaniei, pus de Viena a reprimat răscoala țărănească, de la anul 1784, trăgând pe roată, pe fruntașii români: Horea și Cloșca ne-a demonstrat că nu ne reprezintă pe noi românii și că noi ne-am înșelat, atunci când prin votul nostru am susținut alegerea sa, ca drept Președinte al României.
Între celelalte învinuiri, pe care le aducem lui Klaus Werner Johannis menționăm:
1.Asocierea cu un partid așa-zis național-liberal, care în vreme de contracție economică și pandemie a împrumutat România cu peste 50 de miliarde de euro.
2.Degradarea nivelului de trai prin înghețarea salariilor și pensiilor.
3.Inflația-un euro a ajuns a depăși pragul de 5 lei.
4.Pauperizarea unui număr de peste 1.000.000 de români, prin scăderea puterii de cumpărare, datorită creșterii prețurilor la energie și gaze.
5.Girarea unor guverne, care au susținut politici economico-financiare neperformante.
6.Susținerea dictaturii partidelor politice, perfide, corupte și parazitare.
7.Susținerea în spațiul public a unui spirit populisto-demagogic, precum că ”guvernul meu” național-liberal va aduce prosperitate în România.
8.Comportament perfid și antidemocratic, care favorizează limitarea drepturilor și libertăților cetățenești.
9.Girarea discretă a activităților economice a unor firme din exterior, care prin defrișarea pădurilor generează schimbări de microclimat local și migrarea animalelor sălbatice, spre așezări umane și centre locuite.
10.Colaboraționismul cu un sistem politico-economic: perfid, corupt și parazitar, care propagă teroarea și tirania politică.
Ca urmare a acestor învinuiri, pe care le aducem lui Klaus Werner Johannis, noi, simplii cetățeni români îi cerem demisia! De asemenea cerem organizarea de alegeri anticipate și formarea unui guvern de uniune națională!
Domnule Președinte al României, Klaus Werner Johannis dați-vă demisia!
Drept pentru care semnăm acest MEMORANDUM POLITIC.
De Înălțarea Sfintei Cruci, azi 14 septembrie, 2021. Ștefan Melinte-scriitor și jurnalist.”
Sursa: Facebook / Mişcarea Euhter Ortodoxă

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice

În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…

2 zile ago

MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare

Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…

2 zile ago

Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României

Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…

4 zile ago

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…

6 zile ago

26 Aprilie 1917 –  Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…

o săptămână ago

25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…

o săptămână ago