Apariție editorială: “Elemente literare și filosofice creştine în comunicarea socială a Bisericii” – pr. prof. Ionel Cioabă

Lucrarea este o încununare a unei activități de peste 15 ani în domeniul jurnalismului cultural și educațional a d-lui pr. prof. Ionel Cioabă, publiată sub egida Asociației Paradigme educaționale. Mai mult, o bună parte a conținutului acestei antologii jurnalistice a reprezentat în anii trecuții punctul de lansare a revistei/ziarului online MAGAZIN CRITIC. Din păcate, momentan, cartea nu a putut fi publicată în format clasic, dar o puteți citi în format electronic.

Menționez că titlul acestei lucrări este ales cu mare atenție, mai ales că specializarea “Comunicarea socială a Bisericii” la masterat în cadrul Facultății de Teologie este o încununare a activității mele de ziarist novice. Cele mai multe din citatele filosofilor și oamenilor de litere m-au impresionat direct și m-au determinat să le păstrez la loc de cinste. Cum nimic nu este întâmplător la timpul potrivit, le-am utilizat într-o lucrare care mi-a înjumătățit munca de tehnoredactare.

Țin să mulțumesc profesorilor mei Ocoleanu Lect. Univ. Dr. Ana și Boldișor Lect. Univ. Dr. Adrian care m-au inspirat să concep această lucrare. Menționez că cea mai mare parte a bibliografiei o aveam strânsă cu ani în urmă cu intenția de a o folosi într-o altă conjunctură. Faptul că am urmat cursurile acestui masterat nu este o întâmplare. Am vrut să îmi pun în valoare munca mea de peste șapte ani în domeniul jurnalismului pentru o mai bună experiență și pentru o muncă eficientă. Pasiunea mea pentru acest domeniu vine încă din anii de liceu cu toate că primele mele publicații apar abia în anii studenției în revistele școlare. (pr. prof. Ionel Cioabă)

de RADU BUȚU

Citiți cartea integral aici

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj

În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…

2 zile ago

19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare

Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…

3 zile ago

18 Iunie 1942 – La Baia Mare ceferistul Bontoș Mihai a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat

Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…

4 zile ago

Nu interziceți memoria Rezistenței anticomuniste! Apelul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu către Avocatul Poporului, Curtea Constituțională și Președintele României

Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…

6 zile ago