Partidul S.O.S România deschide noi filiale pe bandă rulantă: în Tulcea, la Brăila, și urmează noi filiale
Deși se afla în “concediu”, o așa numită “vacanță”, familia Șoșoacă trage tare pentru a constitui noi filiale pe oriunde ajunge pentru Partidul S.O.S România. Liderul partidului, Doamna Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, a dezvăluit faptul că inclusiv scurta vacanță pe care o planificase împreună cu prietenii și cu familia, s-a transformat până la urmă tot într-un turneu de constituire de filiale pentru Partidul S.O.S România.
Pe o căldură înăbușitoare, extenuantă, oprindu-și vacanța împreună cu prietenii și familia, Doamna Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă a parcurs lungi distanțe în județele din Sud-Estul țării pentru a ajunge la grupurile de susținători și membri ai Partidului S.O.S România. Cu această ocazie au fost constituite filiale ale Partidului S.O.S România în județele Tulcea și Brăila. La Călărași și Galați deja sunt filiale puternice, care s-au apucat de treabă și au obținut și rezultate.


“Aseară, vineri, 19 august 2022, ne-am întâlnit, la Brăila, cu doamna Senatoare Diana Iovanovici-Șoșoacă, Președintele Partidului S.O.S. ROMÂNIA, și cu o parte dintre colegii, proaspetei înființate Organizații Județene din Brăila.Organizația Județeana Galați, a Partidului S.O.S.ROMANIA, urează, pe această cale, mult succes în activitatea politică Organizației Județeane Brăila, a Partidului S.O.S.ROMANIA!Partidul S.O.S. ROMANIA devine mai puternic cu fiecare zi!Tot mai multi oameni curajoși, onești și iubitori de România se alătură mișcării noastre!
Aveți încredere, vântul schimbării suflă!”, se arată într-un comunicat al Organizației Județene SOS România Galați
- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025