Mintia, povestea unei acțiuni juridice fără precedent în România. Pentru prima dată, un grup de români conduși de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă s-a coalizat la nivel național, din toate colțurile țării, împotriva jafului efectuat de trădătorii de la conducere în cârdășie cu forțe externe și ostile României.
Din exportatoare de energie, România a fost transformată în timp record în importatoare de energie, prin impunerea la conducerea Ministerului Energiei a unui trădător și a unui habarnist. Dacă n-ai vedea cât de incompetent este, ai putea crede că actualul ministru al energiei face parte dintr-o adevărată Coloana a V-a, dintr-o veritabilă echipă de asasini economici.
Cu mic cu mare, din toate colțurile țării, și chiar din afara țării, din Italia, din Germania și Suedia, pe cheltuiala lor, românii au pornit către Deva, cu gândul de a salva una dintre mândriile Industriei Energetice a României. Oameni cu experiență în acest domeniu, nostalgici după gloria de odinioară a acestei industrii, au lăsat totul deoparte și au venit la Mintia, în fața Tribunalului Hunedoara din Deva.
Cu această ocazie s-au aflat niște lucruri uluitoare: NU EXISTĂ niciun contract de vânzare al Termocentralei MINTIA, iar licitația și vânzarea termocentralei sunt învăluite într-o serie de ilegalități cutremurătoare, strigătoare la cer!
Cineva va trebui să răspundă pentru aceste ilegalități și să înfunde PUȘCĂRIA pe VIAȚĂ? Este TRĂDARE și SUBMINAREA ECONOMIEI NAȚIONALE!
Ultimele postari ale lui Glasul.info (vezi toate)
- 14 Iulie 1910 – În Lupşa (Alba) jandarmii unguri în goana după tricolor năvăleau la petreceri şi nunţi şi le sfârtecă ţăranilor hainele şi steagul de năfrămi de mătase, care erau legate de prăjină cu pănglicuţe tricolore, bătându-i şi arestându-i - 14 iulie 2025
- Mihai Viteazu trece de la 13 iulie 1601 prin Satu Mare cu 8000 de mercenari aflaţi sub comanda sa, după care îşi stabileşte tabăra pentru popas pe câmpia Moftinu Mic - 13 iulie 2025
- 12 iulie 1907 – Jandarmii unguri sfârtecă rochia domnișoarei Sofia Cercel pentru că avea în cusătură cele trei culori românești - 12 iulie 2025