În cadrul unei conferințe educaționale care a avut loc la Târgoviște, Claudiu Dumitrache – ambasadorul Culturii Euro Education și director al publicației noastre – a vorbit elevilor Liceului de Arte “Bălașa Doamna” despre menirea artistului, transmite Gândul.
În discursul său, el a menționat că “tehnica nu ne face artiști”, aducând în atenția publicului faptul că “rațiunea artei este de a fi o rugăciune”.
“Educația, la care noi ne referim, în modul autentic, nu a fost niciodată despărțită de artă. Educația, putem spune că, presupune un simț ușor artistic și o noblețe care își au originile în bunele moravuri și în idealurile revelate prin Biserica noastră, despre care Mihai Eminescu spunea că este maica spirituală a neamului românesc” – a spus Claudiu Dumitrache în fața elevilor. Mai multe pe: Gândul
Reamintim că pe data de 9 noiembrie 2022, în cadrul Galei Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România au fost acordate Diplome de Excelenţă unor personalităţi precum: Mihai Pânzaru-Pim, Maria Ţoghină, Tanţa Tănăsescu, Aizic Iancu, Daniela Apostoaei, Claudiu Dumitrache, Comşa Pompiliu, Petrică Butuc, Laurenţiu Sfinteş, Neculai C. Muscalu, Verginia Vedinaş, Pr. Eugen Tănăsescu, Cristi Popovici şi Florenţ Mocanu, informează Electrecord.
Un prieten și important susținător pentru noul început al companiei Electrecord, Claudiu Dumitrache scrie pentru mai multe publicații importante („Actualitatea Muzicală”, „Gândul”, „Literatura și Arta”, „Litere”, „Timpul”, „Luceafărul”, „Ultima Oră”, „Radar de Media”, Magazin critic, etc.), dar este și fondatorul trustului de presă culturală Myosotis Media Group. Din acest trust, de 8 publicații, face parte și revista online „Regal Literar”, care, din iulie 2022, apare sub egida UZPR.
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
19 Iunie 1821 - Bătălia de la Drăgășani a avut loc pe 7/19 iunie 1821…
Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…
„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire…
Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…
Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…
Leave a Comment