Dezvăluiri uluitoare ale unui director din județul Mehedinți! Iată rezultatele reformelor “României Educate”! Conflict de interese, trafic de influență etc.

Nu putem sta pasivi față de principalul colaborator al proiectelor noastre educaționale, de fapt, cel mai activ director din mediul rural al județului Mehedinți, din activitatea căruia multe școli din mediul urban au de învățat. Și tocmai, ca în toate instituțiile statului confiscate de politruci, Ministerul Educației nu poate rămâne special. Ba chiar se poate lăuda cu astfel de infracțiuni. Pentru a înțelege situația vă redăm ultima postare a directorului Felix Godeanu, pentru care îl felicităm pentru atitudinea civică.

”În învăţământ primează interesul superior al copiilor” şi acestea au dreptul la o educaţie de calitate, au dreptul ca să nu fie jigniţi, să fie încurajaţi şi să fie în centrul activităţii didactice!!! Pentru mine elevii şi familiile acestora sunt importante şi solicit ca fiecare să-şi facă treaba pentru care este plătit – informaticianul, secretarul, contabilul, cadrul didactic, inspectorul, etc. – directorul nu poate face munca tuturor!!!

Păi… nu prea înţeleg… mi-am depus demisia sau am fost demis – eu am spus şi spun – nu voi demisiona niciodată din postul ocupat prin CONCURS ? Sunt două lucruri distincte – depunerea demisiei are la baza prevederile art. 81, din Codul Muncii, deci… eu nu am aşa ceva depus !!!… iar demiterea are la bază … o procedură, care prevede şi dreptul meu la apărare, deci… constituirea unei comisii de disciplină (fiind director… demiterea se poate face doar la finalul anului, dacă mi se acordă calificativul insuficient sau în situaţiile prevăzute expres de lege) – deci… nu pot exista amândouă, în acelaşi timp, cum spune domnul inspector ! Deci… ce facem ? Ne batem joc de un om – îl hărţuim, intimidam, şantajam timp de 5 ani – eu am preluat scoala după o evaluare ARACIP care constată formalismul pregătirii activităţilor din cadrul şcolii şi… acum a fost la un pas să fie numită Școala Europeană – la 3 puncte de titlu – deci… am muncit şi muncesc şi am primit sprijinul necondiţionat al elevilor şi părinţilor (mai sunt şi câteva cadre didactice care au sprijinit activitatea şi… )?

Ministerul Educației – RomâniaGuvernul României ţinând cont că… ISJ este clar că are un conflict de interese cu mine (dacă se doreşte îl fac şi public !) şi … lucrurile este necesar să fie rezolvate de dumnevoastră sau ISJ Mehedinţi să înţeleagă că a greşit şi să-şi asume greşeală – în învăţământ primează interesul superior al copiilor, contractul de management al directorului este obligatoriu să fie semnat, ISJ are obligaţia să sprijine proiectele şi directorul unei şcoli şi de altfel Inspectorul General sau alţi inspectori nu are dreptul să aibă o inserţie ilegală în actul managerial (solicitări ilegale, ameninţări, jigniri, etc.) – o decizie a CA, este anulată doar în istanta, deci … nu poate ISJ să ia/sigileze ilegal ştampila şi documente din şcoală, când directorul merge la un control medical ! De altfel un primar… este necesar să aloce fondurile pentru rezolvarea problemelor şcolii – reabilitarea şcolii, locuri de joacă adecvate, renovarea şcolii (este inadmisibil ca de 3 ani să treneze o reabilitare), să nu fie apă, să nu fie… autorizaţii, etc.

Legat de salariile profesorilor – în ciuda faptului că … , au fost plătite salariile şi când eram în concediu sau învoit şi au fost semnate şi de alte persoane din instituţie – am solicitat luna aceasta pontaj şi/sau asumarea de către secretariat şi contabilitate a salariilor – de altfel am semnat bursele elevilor şi acestea au fost date – statele de plată, pentru burse, au fost întocmite de mine – nu doar directorul munceşte în o instituţie şi … toţi angajaţii !!! În luna februarie (spre final) a murit tatăl meu şi … mi s-a refuzat concediu pentru înmormântare, concediu de odihnă şi … au fost puse presiuni enorme asupra mea – pe data de 22.02.2023 – tatăl meu era îmormantat, deci … !!! De altfel a fost desemnat un secretar şi un înlocuitor, pe perioada în care eu sunt învoit, sau în concediu, de către CA, pe data de 09.02.2023, care avea drept de semnătura – ISJ a luat stampila, pe 02.03.2023 şi anumite documente şi… au creat această situaţie…! De altfel avem şi situaţia în care elevii, datorită faptului că profesorii spun că elevii nu contează şi că lucrează cu ”materialul clientului” nu îşi primesc banii din luna septembrie pentru hrana, în cadrul proiectului PNRAS-PNRR !!! Elevii nu contează? Ei nu au nevoie de educaţie ? şi… de altfel avem şi problemele cu ISJ… eu am spus şi spun – nu doresc să fiu implicat în mizeriile ISJ sau ale altora – primărie, etc.! Am solicitat în repetate rânduri să nu mai fiu ţinta hartuirii, intimidării şi şantajului – mă gândesc la fiecare, însă pentru mine elevii şi părinţii sunt prioritari – fără ei nu poate exista şcoală şi fără şcoli nu poate exista un inspectorat, deci… !!!

De altfel astăzi mi s-a interzis să intru în sala amenajată de mine, am fost ameninţat de un inspector şi prietenul acestuia, etc… dragii mei – nu este normal ca un profesor să fie ţinta unor acţiuni neadecvate doar pentru că munceşte şi este interesat şi de elevi !!!

Şi… repet – eu nu mă lupt pentru postul de director, ci mă lupt pentru ca elevii să aibă parte de o educaţie de calitate, să aibă parte de profesori care îşi pregătesc lecţiile, de profesori care îi întreabă cum se simt, de profesori care, dacă nu pot să se implice, etc … cel puţin să nu saboteze şi nici să nu fie împotriva lor!!! De altfel stau şi mă gândesc… dacă jigniţi un om, un director cu concurs şi îi vorbiţi urât, oare cum vă comportaţi cu elevii? Oare cum le respectaţi părinţii ? – mă refer la cei care sunt în cauză…

Deci… nu este prima dată când ISJ are o inserţie neadecvată în actul managerial de la Grozeşti şi solicită directorului lucruri neadecvate, nu este prima dată când se încearcă demiterea mea (acum chiar devenim penibili şi…) !!!

Eu mulţumesc părinţilor şi elevilor pentru faptul că sunt deosebiţi şi au demonstrat că ei sunt ”diamante” care aşteaptă să fie şlefuite de şlefuitori cu har (să nu uităm că Daniel Swarovski a reuşit să dea valoare sticlei), deci… nu calitatea materialului contează ci… harul şi munca croitorului!!!

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice

În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…

2 zile ago

MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare

Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…

3 zile ago

Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României

Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…

4 zile ago

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…

6 zile ago

26 Aprilie 1917 –  Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…

o săptămână ago

25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…

2 săptămâni ago