Senatorul Diana Şoşoacă a doborât la Senat legea care îi băga pe protestatari la închisoare

O lege foarte periculoasă a puterii, prin care protestatarii riscau de la 1 la 5 ani de închisoare, a căzut la Senat în urma intervenţiei senatorului Diana Şoşoacă, preşedintele partidului S.O.S. România.

Proiectul de lege care a căzut marţi în Senat în urma intervenţiei dure a senatorului Diana Şoşoacă propunea modificarea Codului Penal şi aruncarea protestatarilor la închsioare sub pretextul înăspririi pedepselor pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma atenţionării făcute de senatorul Diana Şoşoacă, proiectul a căzut în Senat, nefiind destule voturi pentru o lege organică. Pericolul însă nu a trecut deoarece proiectul de lege merge la Camera Deputaților, care este cameră decizională, acolo unde bătălia trebuie reluată.

Proiect voia creșterea pedepselor cu închisoarea de la 1 an la 5 ani pentru violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, dar introducea la fapte penale şi ”fapta persoanei care, în public, prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică”, stipulând o pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Aici se includeau cei care, la proteste, ar fi ”jignit” demnitarii împotriva cărora și-ar fi strigat nemulțumirea, așadar orice protestatar sau persoană care și-ar fi spus nemulțumirea față de un președinte, un ministru, parlamentar sau orice fel de demnitar, ar fi fost aruncat în închisoare.

Legea ar însemna efectiv sfârșitul protestelor din România și ar fi obligat românii la cenzură totală în timpul protestelor, când ar fi trebuit să vorbească frumos despre cei împotriva cărora protestau, pentru că altfel ar fi fost pasibili de închisoare.

Deloc întâmplător, proiectul de lege este inițiat de militarul Nicolae Ciucă și de șeful polițiștilor, ministrul de Interne Lucian Bode, care ar instaura prin această lege un control de tip militar sau polițienesc asupra societății civile.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj

În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…

20 de ore ago

19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare

Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…

2 zile ago

18 Iunie 1942 – La Baia Mare ceferistul Bontoș Mihai a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat

Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…

3 zile ago

Nu interziceți memoria Rezistenței anticomuniste! Apelul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu către Avocatul Poporului, Curtea Constituțională și Președintele României

Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…

4 zile ago