Categories: Istorie

11 Mai 1529: Petru Rareș primește în urma unui acord cu  Ioan I Zapolya domeniile și cetățile Ciceu, Bistrița, Cetatea de Baltă, Ungurașul și Rodna

Profitând de lupta pentru tronul Ungariei dintre  Ferdinand I de Austria şi Ioan Zápolya, Petru Rareș, domnitorul Moldovei, solicitat să acorde sprijin militar împotriva lui Ferdinand de Habsburg, ajunge la un acord cu Ioan I Zapolya prin care în schimbul ajutorului militar primește domeniile și cetățile Ciceu, Bistrița, Cetatea de Baltă, Ungurașul și Rodna.

“Înţelegerea dintre cele două părţi s-a încheiat la 11 mai 1529 (sau 10 iunie 1529, după Cronica moldo-polonă), regele maghiar promiţând „cetatea Bistriţei şi cu tot ţinutul Bistriţei şi cu veniturile” (Cronica moldo-polonă), în schimbul ajutorului militar. Oştile moldovene au fost împărţite în două: cea care a trecut prin pasul Cârlibaba, condusă de pârcălabul Romanului, Danciul Huru şi de portarul Sucevei, Onufrie Barbovschi, se îndreaptă spre Ciceu şi Bistriţa, şi cea care a urmat drumul Oituzului, pusă sub comanda marelui vornic Grozav, se îndreaptă spre Braşov.”

Petru Rareş – bust în incinta mănăstirii Moldoviţa, jud. Suceava, România

“Drept mulțumită pentru intervenția Moldovei, Ioan Zápolya a dăruit lui Petru Rareș și cetatea Unguraș, conform înțelegerii încheiate între cei doi în luna mai din același an.

Înfrîngerea imperialilor a fost categorică, cei care au scăpat cu viață au fost puși pe fugă și au lăsat în mâinile moldovenilor cele 50 de tunuri. Ostilitățile au continuat până în toamnă, când domnul Moldovei Petru Rareș a pătruns cu noi trupe în Transilvania pentru pedepsirea cetăților săsești.

Succesul acestei campanii l-a obligat pe Ioan Zápolya să pună în practică acordurile tratatului încheiat anterior prin care era recunoscută stăpânirea lui Petru Rareș asupra Bistriței, Ciceului, Ungurașului, a Cetății de Baltă și a întregului ținut al Rodnei. Astfel domnul Moldovei lărgește substanțial domeniul său din Transilvania, ajungând să stăpânească pe lângă orașele sus-menționate (Ciceul și Cetatea de Baltă au fost stăpânite încă de părintele său, Ștefan cel Mare) și circa 120 de sate.”

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice

În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată…

2 zile ago

MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare

Informație zilei, lansată de către postul de televiziune România TV, este combătută și contrazisă chiar…

3 zile ago

Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României

Cu ceva timp în urmă am intrat în posesia unei cărți foarte interesante care redă…

4 zile ago

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…

6 zile ago

26 Aprilie 1917 –  Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…

o săptămână ago

25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…

2 săptămâni ago