”Brâncoveniana”, ediția a IV-a, 2023 – cel mai așteptat eveniment cultural al verii

Forumul Național Cultural ”Brâncoveniana” de la Potlogi ajunge, anul acesta, la cea de-a IV-a ediție. Evenimentul se va desfășura în data de 13 august 2023, începând cu ora 11:00, la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscop al Târgoviștei și Exarh Patriarhal, informează Gândul.  

Directorul editorial al revistei MAGAZIN CRITIC, Claudiu Dumitrache – director fondator al revistei ”Regal Literar”, organizator și secretar al Forumului Național Cultural „Brâncoveniana” – a precizat că în cadrul acestui forum cultural se desfășoară concursul de poezie creștină și patriotică ”Sub Crucea Sfântului Martir C. Brâncoveanu”, la care pot participa poeți ce nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Juriul concursului ”Sub Crucea Sfântului Martir C. Brâncoveanu”, a mai declarat Claudiu Dumitrache, este format din personalități literare consacrate și din membri ai Uniunii Scriitorilor din România: George Coandă (președinte onorific al forumului), Vilia Banța (președinte al juriului), George D. Piteș, Marian Ilie, Florentina Chifu, Voicu Constantin, Claudiu Dumitrache (secretar al forumului și juriului), transmite aceiași sursă.

Premiile concursului de poezie creștină și patriotică „Sub Crucea Sfântului Martir C. Brâncoveanu”:

  • Marele Trofeu Brâncoveniana 2023;
  • Premiile I, II și III; mențiuni și premii speciale acordate de organizatori și parteneri
  • premii din partea revistelor „Regal Literar”, „Litere”, „Climate Literare”, „Timpul”, „Arena Literară”, „Eroica” etc.

Laureaților primelor patru premii li se vor publica câte un volum de poezie (a câte 50 de exemplare) la editura Bibliotheca, în perioada septembrie 2023 – august 2024.

Totodată, evenimentul integrează comunicări științifice, momente artistice și intervenții din partea oficialităților (ÎPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, și acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române).

Potrivit cotidianului Gândulforumul Național Cultural „Brâncoveniana” este inițiat de Cenaclul Cultural-Literar „George Coandă” Potlogi (președinte Valentina Vasile) și Societatea Scriitorilor Târgovișteni, sub auspiciile Consiliului Județean Dâmbovița, Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, Consiliului și Primăriei Potlogi, în parteneriat cu Arhiepiscopia Târgoviștei, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, revista „Regal Literar”, Cultul Eroilor „Regina Maria” (filiala „Mihai Viteazul” Dâmbovița) și Euro Education Federation.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

ZILELE REZISTENȚEI. Ediția a 16-a. 18-20 iulie 2025, la Sâmbăta de Sus

Programul manifestărilor din cadrul Zilelor Rezistenței 18-20 iulie 2025, Mănăstirea Sâmbăta de Sus Vineri 18.07:…

4 ore ago

Experimentul Pitești – realitate ocultată, suferință uitată

Experimentul Pitești nu este doar o pagină întunecată din istoria României, ci una dintre cele…

4 ore ago

27 Iunie 1944 – Trei români au fost legați de stâlpi și împușcați de către armata horthystă la Sighet, jud Maramureș

O pagină tragică din istoria Maramureșului, uitată și neglijată pe nedrept 27 Iunie 1944 -…

2 zile ago

25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor

În perioada interbelică comuna Cuzdrioara ( acum în județul Cluj) făcea parte din județul Someș,…

5 zile ago

20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj

În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…

o săptămână ago