Buletin informativ Provita Bucureşti
Orice act sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, conform modificărilor adoptate de Parlament la Codul Penal recent printr-o lege la a cărei dezbatere a participat, după cum v-am obișnuit, și PRO VITA București. Dispare noțiunea de consimțământ la actul sexual înainte de împlinirea vârstei de 16 ani, astfel că nu mai este impusă condiția săvărșirii prin constrângere a faptei pentru ca aceasta să aibă caracter penal. Tot ca urmare a acestor modificări, clienții prostituatelor minore (< 18 ani) nu se vor mai putea prevala de faptul că nu ar fi avut cunoștință de vârsta prostitutatei, întrucât fapta va fi sancționată de acum înainte indiferent de acest aspect.
Modificările au survenit după numeroase discuții și scandaluri publice, ca urmare a faptului că unele instanțe au considerat că victimele minore ale unor violuri și-ar fi exprimat „consimțământul”, și ca atare, ar fi dispărut caracterul de infracțiune. De asemenea, indivizii fără scrupule care au exploatat prostituția infantilă se prevalau adesea de faptul că n-ar fi cunoscut vârsta reală a fetei – la sfatul avocaților lor, cam la fel de fără scrupule ca și ei.
Reamintim că interesul organizației noastre pentru această temă dureroasă este vechi. Am participat la dezbaterile din comisia juridică a Senatului pe tema noului Cod Penal, în 2008-2009. În varianta inițială a acestuia, vârsta consimțământului sexual era redusă de la 16 ani la 13 ani. În cele din urmă, legislativul a optat pentru 15 ani – ceea ce actualul Parlament a corectat acum, prin revenirea la 16 ani precum și prin eliminarea noțiunii de consimțământ și majorarea pedepselor.
Astfel, unele din aberațiile Codului Penal Predoiu, care uneori acorda, după cum s-a dovedit în instanțe de-a lungul anilor, mai multă protecție infractorilor vinovați de unele dintre cele mai grave fapte decât victimelor lor, vor dispărea, cel puțin din litera legii.
Rezumatul modificărilor aduse Codului Penal, aici.
Propunerile noastre, remise comisiilor de specialitate, aici.
Ce să spunem decât că… atunci când există un interes, se poate!
————————————————————————-
P.S. Chiar dacă transmitem rar actualizări sub formă de buletine informativ, ținem permanent legătura cu voi prin intermediul canalului Telegram. Telegram este dinamic, robust și lipsit de presiunea cenzurii care ne amenință permanent pen Facebook sau YouTube. Nu v-ați instalat până acum aplicația Telegram? E momentul să o faceți! Vă așteptm la https://t.me/pro_vita.
Apel către prieteni. PRO VITA București se bazează pe generozitatea susținătorilor săi pentru a acoperi costurile necesare activității non-profit. Dacă ne apreciați munca, vă rugăm să faceți o donație. Dacă sunteți deja donator, luați în considerare donații regulate, prin intermediul platformei noastre online. Vă mulțumim tuturor!
În a doua jumătate a secolului al XV-lea, Imperiul Otoman, condus de sultanul Baiazid al…
Deși nu sunt finalizate încă lucrările la exterior și interior, parohia Sfântul Mare Mucenic MINA,…
Ziua de 4 iulie 1848, acest moment marchează începutul unei etape esențiale în Revoluția Română…
Unul dintre paradoxurile antiromânismului din Ardealul teorizat de administrația maghiară în perioada dualismului austro-ungar este…
Gestul lui Nicolae Borgovan, din 2 iulie 1888, la Beiuș, este unul dintre acele momente…
"„𝐄𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚̆ 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨𝐝, 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐜𝐞𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐞!” Miercuri, 2 iulie 2025, începând cu ora 10:00,…
Leave a Comment