La data de 6 august 1413 domnitorul Țării Românești, Mircea cel Bătrân, acordă brașovenilor un privilegiu comercial, redactat în două exemplare, slavon (6 august) și latin (25 august), care mai conținea alte prevederi suplimentare.
Tratatul de comerț sau privilegiul comercial acordat de Mircea brașovenilor, se referea la numeroase produse care făceau obiectul negoțului pe teritoriul Țării Românești (n.r. tratatul, scris mai pe larg în limba latină, era redactat pe 25 august 1413).
“Privilegiul comercial acordat de Mircea cel Bătrân braşovenilor, în 1413, prevedea mai multe taxe pentru piei şi blănuri de fiară. Şcheienii se ocupau cu comerţul peştelui, adus cu carul de la baltă.”

Textul tratatului comercial în limba latină diferă de cel în limba slavonă, fiind scris mai pe larg, în care era specificat faptul că “că saşii din Ţara Bârsei aduceau în Ţara Românească între alte mărfuri: arcuri, săbii, lăncii”, ceea ce dovedea că acele arme necesare oștirii lui Mircea cel Bătrân nu erau produse în Muntenia, și exista o dependență față de această industrie din Transilvania pentru a asigura arsenalul pentru armata munteană.
- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025