Marți, 3 octombrie 2023, în cadrul Ședinței Senatului României, senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele partidului S.O.S. România, a solicitat desființarea Poliției Locale! Propunerea legislativă L387/19.06.2023 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost motivul pentru care Diana Șoșoacă a intervenit revoltată de faptul că prin această propunere legislativă se dorea atribuirea unor noi “puteri” pentru poliția locală, pe care ea o consideră o poliție a primarilor, o poliție de represiune:
“Peste tot pe unde mergi toată lumea se întreabă de ce există Poliția Locală. Poliția Locală este poliția primarului, poliție de represiune, organ abuziv folosit în scopul exercitării abuzurilor primarilor. Acum vreți să le dați și lumini astfel încât să se confunde și cu poliția națională. Vorbind cu cei de la poliția națională și întrebându-i de ce nu mai au tricolorul pe mașinile lor, decât așa o chestie mică, să nu se mai vadă din ce țară sunt, ni s-a zis că pentru că trebuie să ne distingem de cei de la poliția locală.
Păi oricum totul e o apă și-un pământ! Poliția Locală trebuie desființată, iar poliția națională profesionalizată, aduceți oameni profesioniști, pregătiți-i, și atunci vor ști cum să intervină inclusiv împotriva primarului și a abuzurilor primarului. Pentru că în acest moment dați putere primarilor. De ce? Vin alegerile! De ce? Pentru că trebuie să se fure în alegeri! Cum furi? Cu poliția locală! Care face cele mai cumplite abuzuri! Primarul fură, ia voturi de colo, le pune dincolo, sacii și la revedere! O avem pe doamna de la Sectorul 1, elocventă!”, a declarat senatorul Diana Iovanovici-Șoșoacă
- 25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor - 25 iunie 2025
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025