Carei

S-a amenajat un parc de joacă pentru „reducerea riscului de sărăcie”? S-a întâlnit hoțul cu prostul?

O „sărăcie” de proiect în valoare de 751.483,35 lei inițiat de către Primăria Municipiului Carei, de reamenajare a unui parc de joacă, cică are ca obiectiv după mintea creață și cleptomană a edililor din Carei, „reducerea numărului de persoane aflate în risc  de sărăcie”. Poate se referă la „sărăcia” grofilor de la UDMR sau la sărăcia de neuroni ai cetățenilor care încă îi mai votează după jaful de proporții pe care l-au întreprins UDMR-iștii împotriva banului public în ultimele trei decenii!

Trebuie menționat că în zona „cu risc de sărăcie și excluziune socială”, la „intersecția celor trei ZUM (zone urbane marginalizate)”, se află vreo trei hoteluri, două de patru stele și unul de trei stele, unde o noapte de cazare te cam ustură la buzunar. Mai trebuie remarcat și faptul că scribii proiectului nu sunt prieteni cu „limbul român” și au scris că reducerea numărului de persoane aflat în risc de sărăcie și excluziune socială se va face prin măsuri „intergrate”, nu integrate…

Cum sărăcia mă-sii să reduci SĂRĂCIA prin reamenajarea unui parc de joacă? S-a întâlnit hoțul cu prostul?

Bă, ăștia de la DNA, ANI, mami, tati! Mai trăiți? Mai munciți? Mai faceți și voi ceva? Vă mai mișcați și voi mai cu talent? Sau mergeți tot pe dictonul „Mircea, fă-te că lucrezi”?

Priviți și voi aici ce prețuri sunt pentru cazare în zona „marginalizată”, cu risc de sărăcie și excluziune socială. Mamă, ce defavorizați ai sorții! Mai că îți vine să plângi!

Tot la Carei mai există un parc, modernizat cu peste 500.000 de euro, unde zici că te afli pe un maidan rural, unde pasc rațele, gâștele și alte orătănii de prin curțile oamenilor. Nimeni nu este în stare să-ți spună unde se văd cei peste 500.000 de euro băgați acolo! Nimeni!

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Mihail Neamțu: „Împotriva fanatismului care monopolizează adevărul şi contra oricărui reflex inchizitorial de condamnare a opiniilor dizidente”

Deputatul AUR Mihail Neamțu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă,…

22 de ore ago

18 Aprilie 1942 – Comuna Viile Sătmarului. Refugiatul Pop Vasile spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece

La data de 18 aprilie 1942 în comuna Viile Sătmarului s-a petrecut încă un eveniment…

6 zile ago

17 Aprilie 1906, Birchiș – Sătenii nu vor să voteze candidatul ungur. Jandarmii maghiari deschid focul asupra mulţimii

La 17 aprilie 1916 în Birchiș, Caraș Severin, sătenii nu vor să voteze candidatul ungur.…

7 zile ago

Student român discriminat la Oradea pentru că purta la gât un medalion cu lupul dacic

”O țară de oi merită un guvern de lupi?” (Edward R. Murrow) Suntem un popor…

2 săptămâni ago

Justiția apără libertatea presei: ISJ Mehedinți obligat să acorde acreditare jurnalistică publicației independente eParadigme

Tribunalul Mehedinți a decis că refuzul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți de a acorda acreditare jurnalistică…

2 săptămâni ago

9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre

O situație cu adevărat inumană este relatată într-una dintre lucrările istoricului român Vasile Lechințan: în…

2 săptămâni ago