Știri

Școala Brâncovenească te invită luni, 3 Iunie, Casa de Cultură la conferința “Riscuri pentru sănătatea mintală la nouă generație”

  • “Aceasta este drama cea mare a copilului sau a tânărului culturii mediatice: discrepanţa uriaşă dintre pretenţiile sau drepturile pe care televiziunea l-a învăţat să şi le revendice şi capacităţile mentale, disponibilităţile emoţionale, afective şi abilităţile practice pe care tot televiziunea i le-a modelat.”

VIRGILIU GHEORGHE este biofizician, doctor în bioetică, autor al volumelor de știință ‘Efectele televiziunii asupra minții umane’ (4 vol.), ‘Pornografia – Maladia secolului XXI’, ‘Știința și războiul sfârșitului lumii’, ‘Efectele micului ecran asupra minții copilului’ etc

Fiind foarte preocupat de studierea efectelor pe care presiunea tehnologiei și a media le exercită asupra omului contemporan, el face cunoscute riscurile pe care acestea le comportă pentru sănătatea mintală a oamenilor, pentru succesul școlar și profesional al tinerilor noii generații, pentru viața familiilor din societatea româneasca. În cărțile și conferințele sale încearcă totodată să ofere soluții practice la problemele constatate.


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor

În perioada interbelică comuna Cuzdrioara ( acum în județul Cluj) făcea parte din județul Someș,…

2 zile ago

20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj

În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…

7 zile ago

19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare

Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…

o săptămână ago

19 Iunie 1760 – În faţa proporţiei de masă a bejeniei, Guvernul Transilvaniei e silit să ia măsuri de întărire a pazei hotarelor spre a împiedica fuga ţăranilor

„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire…

o săptămână ago