Deși li se cere să asigure ordinea și liniștea publică în Municipiul Carei din județul Satu Mare, polițiștii din subordinea MAI de la Carei nu au mai văzut investiții sau dotări de ani și ani de zile, ajungând să-și desfășoare activitatea în niște condiții improprii. Polițiștii de la Carei își desfășoară activitatea într-o clădire istorică, construită în secolul XIX, în fostul sediu al Societății pentru Desecarea Mlaştinii Ecedea, clădire aflată în administrarea municipalității din Carei.
Unde ați mai auzit să acoperi calculatoarele dintr-un sediu de poliție cu folie de plastic ca să nu plouă pe ele? Administrația UDMR de la Carei își bate joc în mod sistematic de instituțiile statului, obligând angajații acestor instituții să lucreze în niște condiții improprii. De altfel de la ce te-ai putea aștepta de la un primar UDMR renumit pentru faptul că are la activ mai multe firme împinse la faliment? Falimentară este de altfel după cum se vede și administrația muncipalității pe care a condus-o mai multe mandate până acum.
“Sediul Poliției Municipale Carei sub administrație exclusiv UDMR. Dacă pentru sediul UDMR Carei s-au alocat bani din bugetul local pentru renovări și reparații după preluarea clădirii, pentru o clădire în care funcționează o instituție a statului român nu se alocă nimic de conducerea exclusiv UDMR a Primăriei Carei. Surprinde lipsa de reacție a celor de la MAI. De ce permite MAI ca angajații săi de la Carei să fie ținta bătăii de joc a unei conduceri exclusiv UDMR a Primăriei Carei și să fie obligați să lucreze în condiții improprii? Cei care lucrează la etaj sunt obligați să pună folie de plastic peste calculatoare după terminarea programului ca în caz de ploaie să nu se distrugă aparatele.”, scrie domnul Ilie Ciută pe contul său de facebook

- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025