Duminică, 2 iunie 2024, ieșenii sunt așteptați în număr mare de la ora 8:00, la Sfințirea Mănăstirii Bârnova din comuna cu același nume, județul Iași. Mănăstirea Bârnova este o mănăstire de călugări amplasată în preajma municipiului Iași, situată într-un pitoresc cadru natural, printre copaci umbroși și împrejmuită cu ziduri puternice.
Ea a fost ctitorită de domnitorul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633), de la care își trage și denumirea, iar lucrările au fost terminate de domnitorul Eustratie Dabija (1661-1666).

“Hristos a înviat!
Iubiți credincioși,
Cu ajutorul lui Dumnezeu, după aproape 400 de ani de la prima atestare documentară a mănăstirii noastre – 23 septembrie 1628, am reușit să finalizăm proiectul “Restaurarea și valorificarea turistică și culturală a Ansamblului Mănăstirii Bârnova, din com. Bârnova, jud. Iași”, proiect început în primăvara anului 2018.
Părintele Paisie Furdui
Fondurile necesare lucrărilor de restaurare și consolidare au fost acoperite prin Programul Operațional Regional POR 2014-2020. În ziua de 2 iunie 2024, ora 8, va avea loc SFINȚIREA MĂNĂSTIRII BÂRNOVA, prilej cu care vă invităm să luați parte la slujba de sfințire a mănăstirii, slujbă săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi.
Vă așteptăm,cu drag!”, anunță Părintele Paisie Furdui pe pagina sa de facebook

Pe 2 iunie 2024, ora 8, va avea loc SFINȚIREA MĂNĂSTIRII BÂRNOVA, Foto: Facebook / Părintele Paisie Furdui
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025