La data de 1 iunie a avut loc în fața Ambasadei României din Ungaria un marș de protest împotriva Tratatului de la Trianon. Nu împotriva legilor lui Aponny sau a tragerii pe roată a lui Horea și Cloșca sau a atrocităților săvârșite împotriva românilor de trupele hortyste în perioada 1940-1944 sau a masacrelor trupelor conduse de maiorul Hatvani în Munții Apuseni.
Un grup de maghiari iredentiști din Ungaria lui Viktor Orban vor să primească teritorii românești. Nu au luptat pentru țara lor la Mohacs când au devenit pașalîc turcesc în 1526 dar vor să ia din teritoriile unui stat vecin unde populația majoritară a fost, este și va fi românească.

https://magyarjelen.hu/elindult-a-23-trianon-felvonulas/
Senatorul de Covasna, Ionuț Neagu a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Externe, Luminița Odobescu privitoare la această acțiune dar nu s-a primit încă niciun răspuns.
Tratatul de Pace de la Trianon este un moment istoric, conform căruia, la încheierea Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar s-a prăbușit. Austria s-a desprins de Ungaria, iar de Ungaria au fost desprinse popoarele – altele decât cel maghiar – care până atunci au fost subjugate de Imperiul Austro-Ungar. În realitate, popoarele respective erau majoritare, procentul maghiarilor era de numai 41,1%.
Odată cu semnarea Tratatului de Pace, Ungaria a fost obligată să recunoască statele formate din Monarhia Austro-Ungară, inclusiv România, în noile granițe.
Ungaria ar trebui să fie recunoscătoare pentru semnarea Tratatului de la Trianon pentru că în urma lui a devenit stat independent, până atunci făcând parte dintr-un imperiu habsburgic.
Ultimele postari ale lui Glasul.info (vezi toate)
- 24 Aprilie 1877 – Începe războiul ruso–turc, la care ia parte și România, dornică să–și consfințească independența de stat deplină - 24 aprilie 2025
- Mihail Neamțu: „Împotriva fanatismului care monopolizează adevărul şi contra oricărui reflex inchizitorial de condamnare a opiniilor dizidente” - 23 aprilie 2025
- 18 Aprilie 1942 – Comuna Viile Sătmarului. Refugiatul Pop Vasile spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece - 18 aprilie 2025