Ivan Illich și deșcolarizarea societății

septembrie 9, 2019

Ca de obicei, la început de an școlar, românii devin specialiști în pedagogie și în științele educației, mai ales politicenii, ziariștii și prompteristele. Toți, într-un limbaj de lemn fie laudă, fie deplâng starea sistemului educațional românesc. Până și o făcătură stângistă de inspirație franceză intitulată pompos Consiliul Național al Elevilor își dă cu părerea. Trebuie să precizez de la început că sistemul românesc nu este nici mai rău, nici mai bun decât sistemele educaționale din celelalte țări membre ale Uniunii Europene. Are calități și defecte. Ceea ce lipsește sistemului educațional european este individualizarea educației și existența unor rețele alternative. Ele sunt descrise de unul dintre cei mai fascinanți filozofi ai secolului XX, Ivan Illich.

Ivan Illich, filosof libertarian austriac și preot romano-catolic, s-a născut la 4 septembrie 1926, în Viena. Tatăl, inginerul Ivan Peter Illich, era catolic croat, iar mama, Ellen născută Regenstreif-Ortlieb, era evreică sefardă. Bunica sa maternă era din Texas. A studiat la Universitatea din Florența (biologie și mineralogie), teologie și filozofie la Universitatea Pontificală din Roma (1942 – 1946) și istoria medievală la Universitatea din Salzburg. A obținut un doctorat cu o disertație despre istoricul britanic Arnold Toynbee. În 1951, a devenit preot paroh într-unul dintre cele mai sărace cartiere din New York – Washington Heights, la acea vreme un loc al imigranților din Puerto Rico. La 30 de ani, a fost numit vice-rector al Universității Catolice din Puerto Rico, poziție pe care a reușit să o păstreze câțiva ani înainte de a intra în conflict cu Vaticanul. În 1959, a călătorit în toată America de Sud pe jos sau cu autobuzul. În 1960, s-a stabilit la Cuernavaca, Mexic, și a fondat în 1961 Centrul Intercultural de Documentare, unde a organizat cursuri de limbă și cultură dintr-o perspectivă antiimperialistă pentru misionari și alți studenți. Illich vorbea fluent din copilărie, fără accent, italiana, spaniolă, franceză și germană. Ulterior a învățat la fel de bine limba croată, greaca veche, latina, portugheză, hindi, engleză, arabă și rusă.

A murit la 2 decembrie 2002, la Bremen, Germania. Illich a avut o mare influență ca lector și profesor în anii ’70 -’80; popularitatea sa a fost determinată de demersul critic radical, privind educația de masă și sistemul de sănătate, argumentând că beneficiile multor tehnologii moderne și aranjamente sociale erau iluzorii și că, în continuare, astfel de evoluții au subminat prin auto-suficiență libertatea și demnitatea oamenilor. El a acuzat atât instituționalizarea, cât și manipularea aspectelor de bază ale vieții. Cartea, care l-a adus în atenția publicului pe Ivan Illich, a fost Deschooling Society (1971), un discurs critic radical asupra educației, așa cum este practicat în economiile „moderne”. Dând exemple despre ceea ce el consideră ca fiind ineficiența educației instituționalizate, Illich s-a poziționat pentru educație autodirijată, susținută de relații sociale intenționate, în aranjamente informale fluide. Ivan Illich a prezentat școlile ca locuri în care consumismul și supunerea față de autoritate erau primordiale, iar învățarea autentică a fost înlocuită de un proces de avansare prin ierarhii instituționale însoțite de acumularea în mare parte de cunoștințe fără sens „Școala este agenția de publicitate care te face să crezi că ai nevoie de societate așa cum e” spune Ivan Illich. În locul școlii obligatorii de masă ar fi de preferat să se adopte un model de învățare în care cunoștințele și abilitățile sunt transmise prin rețele de relații informale și voluntare. Educația universală numai prin școlarizare nu este posibilă. Nu ar fi posibilă nici dacă ar fi încercată prin intermediul unor instituții alternative construite pe stilul școlilor actuale. Nici atitudinile noi ale cadrelor didactice față de elevii lor, nici proliferarea hardware-ului sau software-ului educațional (în sală sau în dormitor), nici, în sfârșit, încercarea de a extinde responsabilitatea pedagogului până la a-și asumă viața elevilor săi nu vor oferi educație universală. Căutarea actuală a noilor metode educaționale trebuie axată pe crearea de rețelele educaționale care măresc posibilitatea fiecăruia de a transforma fiecare moment al vieții sale într-unul de învățare și partajare a cunoștințelor. Ultima frază clarifică ceea ce sugerează titlul – că instituționalizarea educației tinde spre instituționalizarea societății și că ideile de dezinstituționalizare a educației pot fi un punct de plecare pentru o societate dezinstituționalizată. Cartea este mai mult decât o critică – conține sugestii pentru o reinventare a învățării în întreaga societate și viață. Este deosebit de frapant apelul său (în 1971) pentru utilizarea tehnologiei avansate pentru a sprijini „rețelele de învățare”. Illich s-a opus și susținătorilor educației pe piața liberă, considerându-i drept „cea mai periculoasă categorie de reformatori educaționali”. Găsiți cartea, într-o excelentă traducere datorată lui Adrian Costache, aici.

P.S.: Românii au devenit specialiști nu numai în educație și medicină, dar și în anchete judiciare. Aș propune ca, pentru a face economie la buget, de acum înainte anchetele să fie efectuate la televizor și în presa scrisă de către diletanți comentatori, politicieni sau invitați. Această precizarea nu are nicio legătură (sau poate are) cu modul de dezbatere al cazului Caracal. (Vasile Astărăstoae)

sursa foto: americanaffairsjournal.org