Știri

România este câmp de luptă între Biden și Trump

Una dintre teoriile care se propagă în aceste zile se referă la faptul că Donald Trump l-ar fi „ales” pe Călin Georgescu să-i urmeze lui Klaus Iohannis, între cei doi existând mai multe puncte comune de viziune în ceea ce privește războiul ruso-ucrainean. Pe de altă parte, nu mai puțin de surprinzătoare ca victoria suveranistului în turul 1 este și prezența Elenei Lasconi în finala din 8 decembrie, care a fost propulsată în fața „favoriților” Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Umblă vorba prin târg că România a devenit în aceste zile câmp de luptă diplomatică între tabăra democrată a lui Joe Biden și viitorii stăpâni de la Washington, republicanii, informează cotidianul National.

Și, oricât de necrezut ar părea, sunt câteva semne de întrebare legate de desfășurarea evenimentelor care ne pun pe gânduri. De ce nu a cerut Marcel Ciolacu renumărarea voturilor, dacă Elena Lasconi l-a „depășit” cu numai 2000 de voturi? Ce s-a discutat la întâlnirile dintre candidata USR și ambasadoarea SUA la București? Cine a dat ordinul să se analizeze posibilitatea anulării turului 1 al alegerilor prezidențiale?

Europa de Est, ca o tablă de șah

Ca să înțelegem mai bine cum stau lucrurile trebuie să ne întoarcem la ce s-a întâmplat imediat după victoria lui Donald Trump în SUA. Prima decizie importantă luată de Administrația Biden (președintele SUA nu mai decide singur nimic, asta-i tot mai clar!) a fost să ghideze Ucraina în lovirea unor ținte pe teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acțiune. Mai mult, democrații au trimis la Kiev și mine antipersonal, interzise o sumedenie de convenții internaționale. Acum, se vorbește la Washington ca Zekenski să primească și bombe nucleare; delirium tremens!

Care a fost replica lui Donald Trump? Surse bine ancorate în lumea serviciilor de informații ne-au transmis că președintele ales a mutat pe tabla de șah prin fiul său – turneul în Europa de Est întreprins de Trump jr, la București, Belgrad și Budapesta, a fost pentru a trimite un mesaj clar: are nevoie de sprijin, în regiune, ca să aducă pacea. Iar ecuația mai avea o singură necunoscută -găsirea unui lider la București care să fie fidel principiilor enunțate, deja, de Trump.

Dacă viitorul președinte al SUA a mutat sau nu cu Georgescu, probabil că vom afla după data de 8 decembrie (sau niciodată), dar cert este că și democrații s-au mișcat repede.

Prezența Elenei Lasconi în turul 2 a surprins pe toată lumea – de departe cel mai nepregătit candidat, șefa USR a reușit să scoată din joben, peste noapte, 2000 și ceva de voturi, nu multe, dar suficiente cât să-l „gripeze” pe Ciolacu. Întâlnirile cu (încă) ambasadoarea Americii la București, Kathleen Kavalec, au dat roade și Lasconi a avut, iată, vânt la pupa.

Biden vs. Trump, democrați vs. republicani. Lasconi vs. Georgescu, globaliști vs. suveraniști. Ideologiile sunt asemănătoare, viziunile și soluțiile la crizele actuale se întrepătrund.

În ultimii patru ani, America a fost împărțită în două. Încă ne amintim de ANTIFA și BLM, organizațiile care au dat foc, la propriu, celei mai puternice națiuni de pe glob. Prin 2020-2021, „Război Civil” a fost cel mai căutat termen pe Google, în condițiile în care SUA erau măturate de revolte sângeroase de la Est la Vest.

România este departe și să ne rugăm Domnului ca niciodată să nu ajungă așa! Dar, în același timp, nu putem vedea unde duce radicalismul promovat acum de o parte a presei aservite intereselor globaliste, progresiste și neomarxiste. De luni, 25 noiembrie, și țara noastră pare împărțită în două, iar un exemplu condamnabil și regretabil îl are în prim-plan pe Connect-R: pentru că și-a exprimat un punct de vedere, salutând suveranitatea românilor (și-așa, stipulată în Constituție!), artistul a fost scos de un mare post de radio de pe afișul spectacolului din 2 decembrie, pe care-l organiza la Sala Palatului. Integral pe: Euro Info News.


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, co

Redacția MAGAZIN CRITIC

Leave a Comment

Recent Posts

Student român discriminat la Oradea pentru că purta la gât un medalion cu lupul dacic

”O țară de oi merită un guvern de lupi?” (Edward R. Murrow) Suntem un popor…

4 zile ago

Justiția apără libertatea presei: ISJ Mehedinți obligat să acorde acreditare jurnalistică publicației independente eParadigme

Tribunalul Mehedinți a decis că refuzul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți de a acorda acreditare jurnalistică…

5 zile ago

9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre

O situație cu adevărat inumană este relatată într-una dintre lucrările istoricului român Vasile Lechințan: în…

7 zile ago

Anamaria GAVRILĂ: „Toți cei care sunt împotriva sistemului sunt cenzurați.Conturile lor sunt închise. Postările dispar”

Deputatul Anamaria Gavrilă reacționează printr-o scrisoare deschisă către TikTok și Facebook: Vrem transparență! "Toți cei…

o săptămână ago

7 Aprilie 1908 – Prigonirea tricolorului românesc. Preot osândit la închisoare pentru tricolorul românesc!

La data de 7 aprilie 1908 avea loc într-o comună din Arad un samavolnic act…

o săptămână ago

Grup infracțional organizat de hărțuitori online, sprijinit de autorități și presa progresistă

Un cont vechi de aproximativ 13 ani al redactorului nostru șef, Fandel Mihai, https://facebook.com/mihai.fandel, a…

o săptămână ago