Opinii

Monarhia, singura forma de organizare statală care asigura stabilitate în România

După ce Curtea Constitutională a Romaniei a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale ca urmare a existentei unor probe de netăgăduit cu privire la implicarea unor actori statali externi în alegerile din Romania, se pune întrebarea cât de sigură mai este forma de organizare statală republicană în mentinerea țării în sfera economică și militară occidentală?

Din punctul nostru de vedere, republica a eșuat atât în politica internă, cât și în politica externă, dovedindu-se incapabilă să mențină țara în directia pentru care s-au luptat înaintasii noștri. Aderarea la UE si NATO se datorează într-o mare masura Regelui Mihai, care a susținut cauza romanilor atât în Europa cât și în SUA. În aceste momente de incertitudine politică, de dezbinare și de atacuri murdare ale unei puteri străine care încearcă să preia puterea în Romania ca apoi să ne arunce în negura perioadei 1947-1990, singura formă de guvernământ ca va garanta menținerea Romaniei în UE și NATO, rămâne monarhia. De ce monarhia? Pentru ca principalele puteri occidentale sunt monarhii și după cum se știe între casele regale europene există o strânsă legatură întemeiată pe trecutul lor comun și pe relațiile de rudenie.

De asemenea, principalii aliați ai SUA din Europa și Asia sunt două monarhii, Marea Britanie și Japonia. Totodată, să nu uităm că institutiile UE și NATO se afla în capitala unei monarhii, respectiv Bruxelles. În concluzie, dacă romanii de buna credința vor în continuare o Romanie liberă și prosperă, membra UE și NATO și dacă partenerii nostri occidentali vor siguranța că Romania nu își va schimba parcursul pro-europen și transatlantic, trebuie să sprijine reinstaurarea monarhiei și ruperea totală de trecutul comunist al țării. Doar monarhia este capabilă să ne țina departe de totalitarism și să asigure stabilitate în țară!


  • Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
  • Contactați-ne oricând.
  • Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservatorContează pe ȘTIRI ce contează!

Redacția MAGAZIN CRITIC

Leave a Comment

Recent Posts

Profesorii sunt bătaia de joc a politrucilor certați cu educația!

Vorbim de zeci de ani despre depolitizarea sistemului de educație și nu avem nici un…

6 ore ago

Deputat SOS România: „Patriotismul economic, motorul dezvoltării României”

Din când în când mai descoperim și mici minuni în România. DA, există și maghiari…

8 ore ago

Valeriu Munteanu, deputat AUR: „Fântâna Albă este Katyn-ul românesc. Nu vom uita”

Valeriu Munteanu, deputat AUR: "Fântâna Albă este Katyn-ul românesc. Nu vom uita" Astăzi, la împlinirea…

o zi ago

Deputatul Govor Mircea sau imaginea ipocriziei, a promisiunilor neonorate

Miile de români sătmăreni care sunt  scriptic beneficiari ai Legii 154/2021 au avut un licăr…

2 zile ago

30 Martie 1903: Jurnalistul român Gheorghe Mohan este osândit la 1 lună temniță și 500 coroane amendă pentru articolul „COARDA SE ÎNTINDE”

Jurnalismul românesc în Transilvania se confrunta la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX cu…

3 zile ago

Invitație la lectură: „Procesul Ceaușescu. Un simulacru”

De o bucată de vreme ne-am gândit să vă recomandăm o serie de cărți care…

5 zile ago