Hapul lingvistic (32)

de Mihai Floarea

Primind ieri prin e-mail de la Constantin Mihai Popescu poezia Din viață aparținînd olteanului cu har Virgil Carianopol, mi-am amintit cu emoție de poezia sa Puritate, pe care o recitam în armată, făcînd parte din ansamblul artistic al unității militare făgărășene unde prin 1973-1974 mi-am efectuat serviciul militar. O aflu înscrisă într-o bibliotecă virtuală de către Miron Manega la 25.04.2005. Numai că, întrucît memoria nu mă înșeală, vreau să semnalez în note unele erori, pentru ca eventualii viitori utilizatori ai site-ului să aibă cunoștință.

Puritate

de Virgil Carianopol

Hermina-i doar un pic[1] de viață,
Giuvaer[2] ce dă scîntei,
Trăiește-n nordul cel de gheață
Și-i prinsă pentru-argintul ei.

Ca s-o vîneze, vînătorii
Găsesc un golf de gheață-n jur
Și-i dau cu chinoroz pereții,
Știind cît ține ea la pur.

Hăitași cu glasul[3] ca de fiară[4],
În aerul vibrînd sonor,
O-mping apoi, strălucitoare,
Pînă ce intră-n golful lor.

Cu mușchi puternici, temerară,
Cu gheare tari, în teci adînci,
Hermina ar putea să sară,
Să fugă dincolo de stînci.

Decît să-și murdărească[5] însă,
Cu negru, albul ei de har,
S-așează pe zăpadă strînsă
Și-așteaptă moartea ca pe-un dar.

E datul ei, îi scrie-n soartă,
Să dea cuvînt la veșnicii:
Mai bine să lucească moartă
Decît murdară printre vii.

Textul corectat este, așadar:

Hermina-i doar un strop de viață,
Un giuvaer ce dă scîntei,
Trăiește-n nordul cel de gheață
Și-i prinsă pentru-argintul ei.

Ca s-o vîneze, vînătorii
Găsesc un golf de gheață-n jur
Și-i dau cu chinoroz pereții,
Știind cît ține ea la pur.

Hăitași cu glasuri ca de fiară,
În aerul vibrînd sonor,
O-mping apoi, strălucitoare,
Pînă ce intră-n golful lor.

Cu mușchi puternici, temerară,
Cu gheare tari, în teci adînci,
Hermina ar putea să sară,
Să fugă dincolo de stînci.

Decît să-și murdărească, însă,
Cu negru, albul ei de har,
S-așează pe zăpadă strînsă
Și-așteaptă moartea ca pe-un dar.

E datul ei, îi scrie-n soartă,
Să dea cuvînt la veșnicii:
Mai bine să lucească moartă
Decît murdară printre vii.

Cum nimic din ce ni se ivește-n viață, clipă de clipă, ceas de ceas, zi și noapte nu este întîmplător, ci proniator, dînd slavă lui Dumnezeu pentru ocazia de a scrie aceste rînduri, desigur, totodată mulțumind poetului trecut dincolo pentru minunata lui creație, mi-aș îndemna la reflecție compatrioții pe tema purității, mai precis, pe tema păstrării purității atît trupești cît și spirituale cu orice preț, inclusiv cu cel al vieții. Spre deosebire de necuvîntătorul animal ales de poet ca simbol pentru a ne atrage atenția asupra acestui concept, în plus OMUL are onoare, demnitate și credință; prin urmare, OMULUI nu-i trebuie legi anume pentru a-și dovedi aceste calități, pentru a-și proba sieși, semenilor și mai ales lui Dumnezeu OMENIA.

București, 22 undrea 2024.

N.B.: Fiind filolog, nu folosesc nejustificata complicare a scrisului în românește cu „â“ median, exceptînd cuvîntul „român“ și derivatele sale, precum și numele proprii scrise cu această literă – de exemplu Brânzaș. Paradigma verbului „a fi“ nu atestă în vorbirea curentă pe „sunt / suntem“ etc.; în plus, „sunt“ nici măcar nu se justifică etimologic! Drept urmare, eu rostesc / scriu sînt / sîntem etc.

[1] Strop – e mai expresiv.

[2] Un giuvaer – o silabă în plus e potrivită metricii.

[3] Glasuri – e logic: substantivul anterior e la plural.

[4] Fiare – pluralul asigură și rima.

[5] Aici trebuie o virgulă.

P.S.: Poezia trimisă la care m-am referit mi-a parvenit sub forma: