22 Martie 1875 – Ordinul ministrului ungar al Cultelor şi Instrucţiunii Publice prin care se interzice utilizarea în şcoli a unui manual românesc privind istoria Transilvaniei

La 22 martie /aprilie 3 1875, la Budapesta era dat ordinul ministrului ungar al Cultelor şi Instrucţiunii publice, Agoston Trefort, prin care se interzice utilizarea în şcoli a unui manual românesc privind istoria Transilvaniei.

Alături de Albert Apponyi, Agoston Trefort a fost unul dintre inițiatorii celei mai ample campanii de deznaționalizare a naționalităților nemaghiare la nivelul Ungariei și a teritoriilor înglobate Ungariei în timpul dualismului și absolutismului austro-ungar. Nu spunem minoritățile nemaghiare, pentru că însumate, naționalitățile nemaghiare însumau de câteva ori numărul real al populației maghiare, chiar și cel “oficial” măsluit prin recensământuri mincinoase.

De fapt, contele Agoston Trefort a fost chiar pionerul maghiarizării agresive prin școlarizare la nivel de stat, organizat, sistematic. Deși trecut prin barbariile cumplitei Revoluții maghiare de la 1848 și ajuns la o vârstă apreciabilă, zelul cu care contele Trefort s-a pus în slujba maghiarizării românilor demonstra un fanatism rar întâlnit.

Corespondența sa cu liderii intelectuali ai naționalităților nemaghiare din învățământ demonstrează o monitorizare atentă, de tip polițienesc, a fenomenelor culturale și identitare din învățământul nemaghiarilor. Iată de pildă la 3 martie 1878 ce-i reproșa Agoston Trefort, ministrul ungar al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, mitropolitului român de la Sibiu:

“Intervenirea nu întârzia în deosebi când un învăţător îşi permitea să participe la manifestări naţionale, ca bună oară: sărbătorirea în Ardeal a căderii Plevnei: în 1877, — cum se vede din scrisoarea lui Trefort (din 3 Marie 1878, Nr. 306 Pr.) cătră mitropolitul român de la Sibiu. Scrisoarea ministerială constată că la Câmpeni şi în birtul de la Sohodol, cu prilejul căderii Plevnei, s-au ținut demonstrații, contrare: „patriotismului“, în 14 şi 15 Decemvrie 1877, în zilele acelea — scrie ministrul — participanții, în stare de beție („ittas allapotban“) au rostit toaste anlipatriotice, pentru România, pentru muscali (?), pentru principele Carol, și pentru — 1848 (1). In ambele localităţi, aceiași indivizi, au organizat demonstraţii, au tulburat liniştea cu lovituri de
treascuri, cu muzică şi cântare şi cu strigăte, şi au comis excese, asupra “cărora tribunalul de la Alba-lulia a pornit cercetare. La demonstraţii a luat parte, ca actor principal, şi învățătorul gr. or.. „Talade luon“ (va fi: Ion Palade).”

Măsurile agresive prin care se efectua maghiarizarea forțată erau diverse, însă cele mai eficiente mijloace au fost legile școlare emise de parlamentul Ungariei începând cu anul  1882, legea scolara “Trefort”, care accentueaza maghiarizarea invatamantului secundar (1879, 1883) și în 1907, legea scolara  “Appony” prin care se prevedea (articolul 12) ca guvernul maghiar are dreptul de a inchide orice scoala românească “daca aceasta era reclamata de interese superioare de stat” si daca invatatorii nu erau dispusi sa intareasca in elevi spiritul de atasament pentru patria ungurească.

Contele Trefort a initiat actiunea sistematica de maghiarizare fortata a nationalitatilor “nemaghiare” din Ungaria si Transilvania, printre masurile sale fiind si monitorizarea folosirii si raspandirii cartilor sau manualelelor romanesti interzise, catalogate ca fiind antipatriotice. Exista dovezi ale unei corespondente prin care Trefort il soma pe episcopul unit de Lugoj, Vasile Mihalyi, ca fusese informat pe cale confidentiala de folosirea unor manuale antipatriotice in scolile confesionale unite din comitatul Caras.

Inca de dinainte de a fi votata prima lege scolara a lui Trefort, autoritatile maghiare catalogasera sute de carti care trebuiau interzise romanilor din Ungaria si din Transilvania. Pe aceasta lista figurau atat traduceri ale unor lucrari din literatura universala cat mai ales foarte multe carti in limba romana. Autoritatile maghiare urmareau sa limiteze cat mai mult contactul romanilor din Crisana de Vest si Transilvania cu romanii din celelalte provincii care nu se aflau sub controlul si influenta Austro-Ungariei.

Procesul deznationalizarii devenise atat de avansat, incat doar dupa doua generatii, existau unii dintre cei mai inversunati adepti ai maghiarizarii fortate, chiar printre cei proaspat maghiarizati. Comunitati intregi de romani si de alte nationalitati nemaghiare, care traisera pana atunci in liniste printre romani, au fost maghiarizate in totalitate. Existau putine cai de scapare; copiii iti erau luati din sanul familiei, fortati sa invete si sa vorbeasca numai limba maghiara, erau indoctrinati sa-si urasca originile nemaghiare si sa devina loiali statului maghiar si sa aiba constiinta ca apartin natiei ungare.