Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă

Clipesc fermecător și se salută

Am dat cu zarul, n-ar fi trebuit

S-ajung pe malul fructului oprit.

*

A fost frumos, putea încă să fie

O depărtare făcea, dragostea mai vie

De ți-am intrat în suflet sau mai jos

Era un timp, ce picura frumos.

*

Nestinsele iubiri se sting ușor

De lacrimi, suferință și de dor

Te-aș fi dezmierdat, în miile de feluri

Să-ți fie viața lungă, tainele cu țeluri.

*

Am întins umil, mâna spre cer

Să-mi întăresc nădejdea, să mai sper

A fost un înger, floarea mea curată?

Voi trăi dar poate n-oi ști niciodată.

*

Pe glorii, pe flamuri asemeni pe un zeu

Să le așterni mai sigur la muzeu.

Dragostea, nu-i un peron unde se-așteaptă

Iubiri ce au ales să se despartă.

*

Miroase a parfum și flori de tei

Mă trec și azi fiori și vărs scântei

Venise prea devreme, gingașul trofeu?

Taina aceasta o știe, bunul  Dumnezeu.

*

Azi, este moartă, demult ea nu mai este

Mi-a rămas în suflet, trista ei poveste

Pe marea stâncilor ce ies din mal

Printre copaci ce au crescut pe deal

Timpul va zidi al nostru legământ

Vom deveni uitare sau stele în timp trecut.

Autor: Sorin Ismail

Foto: pixabay.com

admin.RB
Ultimele postari ale lui admin.RB (vezi toate)
admin.RB

admin.RB

0758 01 01 01

Lasă un răspuns

" data-api-host="https://cdn.2performant.com" src="https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=6.8" id="link2Script-js">