19 Iunie 1760 - În faţa proporţiei de masă a bejeniei, Guvernul Transilvaniei e silit să ia măsuri de întărire a pazei hotarelor spre a împiedica fuga ţăranilor

„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire a pazei hotarelor spre a împiedica fuga ţăranilor. Guvernul Transilvaniei ordona, la 19 iunie 1760, să se raporteze din opt în opt zile situaţia celor plecaţi”.

Fragmentul menționat descrie o situație tensionată din Transilvania anului 1760, în care autoritățile habsburgice se confruntau cu un val masiv de bejenie — plecarea țăranilor români din satele lor. Această mișcare era, cel mai probabil, o formă de rezistență pasivă împotriva abuzurilor feudale, fiscalității excesive sau a politicii religioase de forțată convertire (în special contextul uniunii cu Roma).

La data de 3 ianuarie 1759, documentele magistratului din Bistrița relevă o situație a fiscalității excesive îndreptate discriminatoriu doar împotriva populației românești, valahe: ” 3 Ianuarie 1759, Bistrița. Locuitorii districtului valah se plâng că executorii militari comit acolo excese şi storc de la contribuabili dări ilegale. Magistratul raportează comandantului garnizoanei care promite satisfacţie şi restituirea sumelor pe nedrept încasate”

Pentru a contracara această criză, guvernul Transilvaniei a decis să întărească paza granițelor, pentru a opri migrația țăranilor și să ceară rapoarte periodice, la fiecare opt zile, privind numărul celor care au fugit.

Situația devenise atât de gravă, încât la data de 5 semptembrie 1760 același magistrat sas din Bistrița consemnează faptul că țăranii români își părăseau satele și fugeau în masă către Moldova, înființând peste munți noi așezări în Moldova:

“5 Septembrie 1760, Bistrița – În pădurile comunei Cepan (n.r. satul Cepari în comuna Dumitra din județul Bistrița-Năsăud) s-au adunat mulţime de bejenari cari intenţionează să plece spre Moldova. Magistratul ia măsuri ca să le împiedece emigrarea”.

Aceasta reflectă o situație gravă de destabilizare socială, în care autoritățile se temeau de pierderea forței de muncă și de răspândirea unor forme de nesupunere rurală. Fuga țăranilor reprezenta nu doar o problemă economică, ci și una politică și identitară într-un imperiu multietnic și tensionat.