18 iulie 1711 - Bătălia de la Stănilești. Forțele ruso–române pierd bătălia cu turcii și Moldova a fost readusă sub dominație directă otomană

Confruntarea de la Stănilești, din 18 iulie 1711, a fost un moment crucial și tragic în istoria Moldovei, marcând sfârșitul visului domnitorului Dimitrie Cantemir de a elibera țara de sub dominația otomană și de a o orienta spre alianța cu Rusia.

În acea perioadă, Imperiul Otoman era încă o putere dominantă în Europa de Sud-Est. Rusia, condusă de Țarul Petru I (Petru cel Mare), își dorea acces la gurile Dunării și Marea Neagră. Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1710–1711), om de cultură, strateg și vizionar, a încheiat un tratat secret de alianță cu Rusia, în speranța eliberării de jugul otoman și a modernizării statului moldovean.

Armata ruso-moldoveană (aproximativ 38.000 de soldați), condusă de Petru I și Cantemir, a fost încolțită lângă Prut, în zona satului Stănilești (azi în Republica Moldova). Forțele otomane, conduse de marele vizir Baltacı Mehmed Pașa, au încercuit trupele ruso-române, blocând aprovizionarea și provocând o criză severă. Confruntarea directă a fost urmată de o blocadă și negocieri.

Bătălia de la Prut: ilustrație de William Hogarth (1697-1764) pentru relatarea călătoriilor lui Aubry de La Mottraye, 1724

Bătălia de la Prut (Stănilești): ilustrație de William Hogarth (1697-1764) pentru relatarea călătoriilor lui Aubry de La Mottraye, 1724

Rusia a fost nevoită să semneze un tratat de pace (12 iulie 1711 pe stil vechi, 23 iulie stil nou), în care a acceptat condiții dure, retragerea de pe teritoriul Moldovei, promisiunea că nu va mai interveni în afacerile otomane din zonă și distrugerea cetății Azov (pe care Rusia o cucerise anterior).

Dimitrie Cantemir a fost declarat trădător de către otomani și a fost nevoit să fugă în Rusia împreună cu familia sa și o parte din boierii loiali. În Rusia, Cantemir a devenit consilier al țarului, membru al Senatului și al Academiei Ruse, și a continuat să scrie opere de mare valoare în limba latină și greacă. Moldova a fost readusă sub dominație directă otomană și, din 1711, a început epoca fanariotă, cu domnitori numiți direct de la Istanbul.

A fost ultima încercare serioasă a unui domnitor moldovean de a scăpa de dependența otomană cu ajutorul unei puteri creștine. Dimitrie Cantemir a rămas un simbol al inteligenței politice și al idealului de independență. A demonstrat limitele alianței cu Rusia în acel moment, dar și voința de reformare a elitei moldovenești.

În exil, Dimitrie Cantemir a scris lucrări fundamentale precum Descriptio Moldaviae (prima descriere științifică a Moldovei), Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman și lucrări filozofice și muzicale. Este considerat una dintre cele mai strălucite figuri ale culturii românești și europene din epocă.