Mihail Neamțu: „Împotriva fanatismului care monopolizează adevărul şi contra oricărui reflex inchizitorial de condamnare a opiniilor dizidente”
Deputatul AUR Mihail Neamțu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, a publicat marți, 22 aprilie 2025, o scrisoare deschisă prin intermediul căreia îl invită pe Vasile Bănescu, membru CNA, „la dialog instituţional, în numele raţiunii comunicative indisociabilă de actul democratic„.
Redăm integral scrisoare deschisă:
„Stimate domnule Vasile Bănescu,
În calitate de preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor şi ca reprezentant legitim ales al cetăţenilor din judeţul Bihor, cu un mandat consolidat de peste 32.000 de voturi, vă adresez această invitaţie la dialog instituţional, în numele raţiunii comunicative indisociabilă de actul democratic şi al unei tradiţii creştine care n-a surpat niciodată punţile între oameni, chiar şi atunci când părerile păreau de neîmpăcat.
A fi parlamentar reprezintă o chemare la exerciţiul fundamental al sintezei. Omul politic trebuie să asculte. Altfel spus, el este cutia de rezonanţă a valorilor, a nemulţumirilor, dar şi a aspiraţiilor naţiunii sale. Într-o epocă a certitudinilor tehnocratice, când unii aleg postura de roboţi ai unui sistem birocratic de-a dreptul kafkian, a dialoga este proba supremă a umanităţii noastre. Vă propun, deci, o întâlnire oficială şi transparentă sub egida Comisiei de cultură, pentru a reflecta împreună asupra responsabilităţii sociale şi culturale a vocilor publice.
Nu o dezbatere electorală, nu o polemică de salon, ci o convorbire senină despre ceea ce înseamnă respectul pentru valorile constituţionale, între care libertatea de exprimare figurează drept principiu axiomatic.
Există şi o dimensiune ascetică a dialogului la care îmi permit să vă invit într-o octavă pascală: efortul golirii de propriile certitudini şi încercarea de-a vedea chipul alterităţii fără schimonosirea voită a intenţiei Celuilalt.
Biblia ne oferă câteva exemple de întâlniri mirabile în care interlocutorii nu se resping, dar nici nu se confundă:
1. Sf. Ap. Pavel în Areopagul Atenei (Fapte 17:16-34) – o probă elocventă de autentică deschidere faţă de cei care-l socoteau un palavragiu;
2. Iisus şi femeia samarineancă (Ioan 4:1-42) – respect faţă de marginali, dincolo de sex şi etnie;
3. Pavel în faţa guvernatorilor romani (Fapte 24-26) – curaj diplomatic şi luciditate mărturisitoare;
4. Iisus şi Nicodim (Ioan 3:1-21) – răbdarea faţă de cel neştiutor, dar căutător;
5. Sinodul de la Ierusalim (Fapte 15:1-35) – consens al raţiunii biblice şi rod al rugăciunii comunitare;
6. Călătoria spre Emaus (Luca 24:13-35) – pedagogia empatică a Celui Înviat, care ascultă glasul unor necunoscuţi.
Sfânta Scriptură îi dojeneşte pe cei grăbiţi să-şi valideze preconcepţiile sau foaia de parcurs. Cel Înviat se deschide către cei care acceptă disconfortul interogaţiei.
Chiar şi-n plină modernitate, autori precum Jürgen Habermas, Hans-Georg Gadamer sau Karl-Otto Apel au fondat o întreagă etică pe remarcabila posibilitate a unor conştiinţe mature de-a adresa întrebări unor adversari sau preopinenţi ireductibili.
Exemplele din cultura română abundă şi ele. Tânărul Mircea Eliade putea polemiza cu reprezentanţi ai Stângii democratice. Constantin Noica i-a primit pe Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu în Păltiniş ca pe nişte ucenici inteligenţi, care au ales să-l contrazică pe maestru câteva decenii mai târziu. Polemizarea se transformă, numai prin prietenie, într-o polenizare vie şi dezinteresată.
Mihail Neamțu: „Împotriva fanatismului care monopolizează adevărul şi contra oricărui reflex inchizitorial de condamnare a opiniilor dizidente”
Împotriva fanatismului care monopolizează adevărul şi contra oricărui reflex inchizitorial de condamnare a opiniilor dizidente, vă invit, stimate domnule Vasile Bănescu, să acceptaţi o întâlnire pe care ceilalţi colegi ai dumneavoastră (membri ai CNA) au refuzat-o.
Democraţia americană, veche de peste două sute de ani, ne învaţă că audierile parlamentare şi dialogul public nu sunt elemente de accesoriu, ci însăşi esenţa democraţiei. Confruntările bipartizane şi consultările transparente exprimă, în chip minunat, respectul faţă de poporul care susţine, inclusiv prin plata taxelor şi a impozitelor, instituţiile publice.
Stimate domnule Vasile Bănescu, Această scrisoare nu este doar o invitaţie la deschidere sufletească şi cooperare instituţională. Includ printre rânduri, cu permisiunea dumneavoastră, şi o notă de nostalgie. Aţi fost, cândva, o gazdă bună a dialogurilor multidisciplinare, transmise de televiziunea Patriarhiei Române către întreaga suflare românească.
În numele predaniei pe care v-aţi însuşit-o fără cusur, vă chemăm, aşadar, în faţa Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor la un dialog despre rostul CNA, despre libertate şi cenzură.”, se arată în scrisoarea deschisă publicată de către deputatul AUR Mihail Neamțu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Acest site utilizează fișierie de tip cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Prin continuarea navigării pe site, sau prin apăsarea butonului “Accept”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe.AcceptCitiți mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.