La 19 Martie 1919 erau îndepărtați din învățământ profesorii Universității din București care s-au comportat servil în timpul ocupației germane

În cadrul unor măsuri de pedepsire a colaboraționiștilor din timpul ocupației germane a Bucureștiului, din instituțiile statului român, se instituie o “comisie de cercetare” a profesorilor universitari la Universitatea din București.

“Sunt incriminați mai mulți universitari care s-au comportat servil în timpul ocupației germane (Primul Război Mondial), unii au fost îndepărtați din învățământ, altora li se interzice temporar să țină cursuri.”

La 19 Martie 1919 erau îndepărtați din învățământ profesorii Universității din București care s-au comportat servil în timpul ocupației germane

După dezamăgirea trăită după 1878, când Imperiul Țarist și-a încălcat cuvântul dat și România a fost obligată să cedeze Rusiei sudul Basarabiei, printre unii dintre români acel moment făcu încetul cu încetul să se nască un curent germanofil, mai ales în centrele culturale cele mai importante ale țării, la București, respectiv la Iași (1).

O parte dintre germanofilii români aveau calcule de ordin geopolitic și geostrategic, alții porneau de la ideea rusofobiei care de la 1878 se instalase în rândul unei mase tot mai mari de români, pe când alții veneau cu o îndoctrinare regională de tradiție (n.r. românii cu origini în Transilvania și Banat).

Dintre personalitățile românești ale acelor vremuri, sunt cunoscuți ca fiind germanofili Titu Maiorescu, Petre P. Carp și Alexandru Marghiloman. Colaboraținismul din timpul ocupației germane din Primul Război Mondial a atras multe antipatii și discordii în societatea românească, astfel că după terminarea războiului au existat foarte mulți români dornici să plătească niște polițe trădătorilor care au pactizat cu germanii.

“Știu că propaganda germanofilă se face în dauna avântului țării în ceasul mobilizării. Nu am în privința aceasta nici o iluzie, dar, ce vreți să fac?

Am de ales între două alternative: să las să se slăbească puțin avântul războinic al Țării, care am siguranța însă că va renaște puternic la primele ciocniri cu dușmanul, căci nu e cu putință să scadă simțitor flacăra idealului național; sau să rup definitiv cu Puterile Centrale și să expun țara să fie aruncată în război în condițiunile și în momentul cel mai nepotrivit.

Între aceste două alternative eu nu ezit. În loc să mă tot acuze opoziția, ar face mai bine să nu aibă o atitudine atât de violentă și să nu patroneze astfel opera de propagandă și de corupție a Entantei.

Mi-ar ușura astfel situația față de Austria și de Germania și mi-ar permite, atunci, să iau și măsuri împotriva agenților lor. (2)“, spunea I. C. Brătianu în anii de neutralitate de dinaintea intrării României în Primul Război Mondial

(1). Constantin Xeni, Take Ionescu : 1858 – 1922

(2). I. G.Duca, Amintiri politice. Volumul 1