Un monument istoric românesc, o troiță ostășească salvată din fața urgiei sovieticilor de către sătenii din Iurceni și ascunsă în curtea bisericii din localitate, a fost restaurată și reamplasată după 76 de ani.
Troița a fost restaurată la inițiativa Asociației “Fapte, nu Vorbe”, care și-au asumat această misiune acum un an. În anii ’40 ai secolului trecut, sătenii au transportat pe ascuns troița și au adăpostit-o în curtea bisericii Sfântul Arhanghel Mihai și Gavriil din satul Iurceni, raionul Nisporeni.
Monumentul istoric are o lungime de trei metri și o lățime de un metru, fiind confecționată din lemn de stejar. În perioada sovietică a existat un ordin de dezafectare pentru toate troițele de pe teritoriul Basarabiei.
Troița a fost restaurată, tratată cu antiseptic, iar aspectul său a fost pus în valoare prin aplicarea unei patine obținută prin aplicarea de ulei de lem și ceruire. Pe troiță este încrustată monograma regelui Mihai al României dar și expresia “Nu uitați nicio clipă jertfa lor!”.
- 6 Iunie 1848 – Comisarul guvernului din Pesta a ordonat luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu - 6 iunie 2025
- Cum sunt reduși la tăcere românii de pe granița de Nord Vest a României? - 5 iunie 2025
- 5 iunie 1942 – Refugiatul Coziş Ioan din comuna Tihău a fost jefuit de grănicerii unguri la punctul de trecere Dezmir - 5 iunie 2025