Acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Sighetului” domnului Petru Codrea a scos din bagajul ideologiei marxist – leniniste (prin directorul Institutului…
Viața pe acest continent are o vechime foarte mare. Aici s-au dezvoltat multe principii, unele folositoare, altele nu. Numai că…
Colegii și partenerii noștri de la Asociația Down Art Therapy, Tg-Jiu, și-au lansat azi canalul de YouTube, cu un videoclip de…
Revista Europa Ortodoxă apare ca o responsabilitate față de comunitatea virtuală MAGAZIN CRITIC, întemeiată în urmă cu peste 7 ani pe rețeaua…
În perioada Aprilie – Septembrie 2022, Asociația Cataleya /Yris în parteneriat cu Primăria Băile Govora și Liceul Tehnologic Băile Govora…
Dimineața zilei de 22 septembrie 1939 nu a fost una ca oricare alta. În zori, pe străzile orașelor din…
„Iar azi, de-nţelegem ce ieri n-am putut înţelege, iertând tot ce ieri n-a ştiut să ne ierte pe noi, adânc…
M-am trezit azi dimineață că-mi e dor de Vasile. Deodată, după ce crezusem că uitasem asta, dar vezi bine, omule,…
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu anunță trecerea la Cele Veșnice a profesorului Radu Ciuceanu, luptător în rezistența anticomunistă și deținut politic…
Sunt monarhist pentru că iubesc misterul, și frumosul, și emoția distincției. Ca atunci când răscolești un pietriș pe malul…