Inventar dureros… Câte Românii am pierdut, cât am uitat!

Și-am fi avut-o și mai mare, și mai mândră, cuprinzând aproape toate vetrele europene ale românismului, dacă de-a lungul istoriei am fi gândit la nivel mare, nu doar la colbul din propria bătătură. Ce țară de pe lumea asta se mai poate lăuda cu două Moldove, două Bucovine, două Banaturi, două Crișane, două Maramureșuri, două Dobrogi, o Transnistrie, o Pocuție? Cine și-ar fi lăsat atâta carne din carnea lui, sânge din sângele lui, la mila unor călăi nemiloși, puși pe etnocid, asimilare forțată, la mâna unor satrapi genocidari culturali?

“Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.”
Avem o ţară (de Radu Gyr)

“Și-am fi avut-o și mai mare, și mai mândră, cuprinzând aproape toate vetrele europene ale românismului, dacă de-a lungul istoriei am fi gândit la nivel mare, nu doar la colbul din propria bătătură. Ce țară de pe lumea asta se mai poate lăuda cu două Moldove, două Bucovine, două Banaturi, două Crișane, două Maramureșuri, două Dobrogi, o Transnistrie, o Pocuție? Cine și-ar fi lăsat atâta carne din carnea lui, sânge din sângele lui, la mila unor călăi nemiloși, puși pe etnocid, asimilare forțată, la mâna unor satrapi genocidari culturali?” (Glasul.info)

“Generalul Mărdărescu a avut posibilitatea să radă Budapesta și a refuzat împreună cu toți ceilalalți generali. Raderea Budapestei ne-ar fi scutit de pierderea Ardealului de Nord la diktatul de la Viena….. Numai că toți acești generali au fost trădați de armata franceză, care în schimbul intervenției ne-au garantat tot Banatul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Teritorii pierdute la Trianon de casa regală pe principiul majorității etnice care doar în cazul României s-a aplicat:

2/3 din Crișana pentru Ungaria lui Horthy cu retragerea armatei romane,

2/3 din Maramureș cu retragerea armatei române după ce trupele cehoslovace au fost bătute de trupele bolșevicilor lui Bela Kun,

jumătate din Banat pentru Iugoslavia care nu avea nici un drept istoric pe Banat

și nici majoritate cu o bucată din Banat ajunsă tocmai la Ungaria cu trădarea lui Take Ionescu,

pierderea Pocuției,

renunțarea la Transnistria cu respingerea ofertei polonezilor,

renunțarea definitivă la Timoc,

renunțarea la o extindere la sud de Cadrilater unde o să găsiti în Deliormanul bulgar o capitală regionala cu numele de Târgoviște când aveam sprijinul turcilor locali

și nu în ultimul rând blocarea repatrierilor de aromâni cu respingerea ofertei lui Kemal Ataturk pentru care megloromanii au ajuns în schimburile de populații dintre greci și turci.

Principiul majorității s-a aplicat doar în România și în schimb Bulgaria a obținut litoralul Marii Negre după ce primii bulgari la Marea Neagră au apărut doar după expulzarea grecilor din Burgas.

Iugoslavia, o țară mai mult decat artificială, Cehoslovacia a primit regiunea Sudetă fără nici un drept istoric sau etnic, plus 2/3 din Maramureș, și Polonia o țara mai mult decât artificială, care a trecut alături de cehoslovaci la slavizarea comunităților de români- boiki, lemki, dolieni , vlahi din care mai găsiți astazi doar urme de port românesc. “

Sursa: ioncoja.ro /shadow5

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Consilierii PSD, amenintați cu excluderea din partid dacă nu votează cedarea Palatului Dacia!?

mie apr. 24 , 2019
Deși la finele anului 2018 Tribunalul București a decis să anuleze o hotărâre a CGMB (Consiliului General al Municipiului București) prin care se încerca ilegal atribuirea Palatului Dacia către o altă destinație decât pentru cea pentru care fusese achiziționat de către primăria capitalei, respectiv organizarea unui spațiu de expunere pentru Pinacotecă, Gabriela Firea nu s-a lăsat înduplecată de decizia magistraților, ci a ajuns deja la o a treia inițiativă (n.r. toate trei nereușite) de a ceda Palatul Dacia în folosința Institutului „Elie Wiesel” pentru a se amenaja un muzeu al holocaustului.

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News