“Liderul de sindicat al filialei Timiș a Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, agentul Valer Kovacs, a fost dat afară din Poliție, în urmă cu câteva zile, după ce a făcut unele declarații, în perioada Stării de Urgență și a vorbit despre planul de amenzi impus în perioada stării de urgență.
Acesta a adresat un apel ministrului de Interne Marcel Vela precum și lui Traian Berbeceanu, să intervină pentru a i se face dreptate.”, a scris Buletin de Carei
Nota noastră: În total contrast cu abuzurile și “planurile de amenzi” băgate pe gât agenților de poliție pe cale ierarhică, un polițist are curajul de a face dezvăluiri din cadrul unui sistem pe care-l consideră defect. Și în loc să căutăm soluții pentru repararea sistemului, pentru îndreptarea lucrurilor nefuncționale, se ajunge tot la concedierea celor curajoși care trag semnale de alarmă disperate cu privire la neregulile din cadrul sistemului? Cât de mizerabilă poate fi o asemenea abordare de tip totalitar? Nu tu o anchetă pentru a vedea dacă spusele sale se confirmă, nu tu o schimbare de atitudine la nivel național în ceea ce privește amenzile.
Și colac peste pupăză, după decizia CCR-ului, vezi ieșind toate primadonele din Guvern să se plângă că nu vor mai putea da amenzi și să declare că vor căuta alte căi prin care să dea în continuare amenzi. De parcă țelul lor nu este oprirea acestei pandemii ci și stabilirea unui nou record în materie de amenzi, și mai ales al cuantumului acestor amenzi.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
În marea sa toleranță, poporul român a trecut și peste faptul că PRO TV-ul l-a promovat ani de zile pe bolșevicul Silviu Brucan ( n.r. născut Saul Bruckner), cel care alături de nevastă-sa cerea prin oficioasele comuniste pedeapsa cu moartea pentru “dușmanii poporului”, pentru elita intelectuală anticomunistă din România, chiar […]