Categories: Știri

Cetatea Histria va putea fi restaurată

“Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat cu majoritate confortabilă, 212 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 52 de abţineri, o iniţiativă legislativă care va permite restaurarea şi punerea în valoare a Cetăţii Histria.

Este una dintre iniţiativele pe care le-am promovat, alături de mai mulţi colegi parlamentari, în vederea creşterii turismului în zona noastră, dar şi pentru salvarea patrimoniului nostru istoric.Deşi au existat proiecte şi, inclusiv, fonduri nerambursabile pentru reabilitarea Cetăţii, acestea nu au putut fi operaţionalizate deoarece aceasta se afla într-o zonă strict protejată din Rezervaţia Biosferei ”Delta Dunării”.

Prin modificarea art. Art. 23, alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, se va reglementa ca aceste activităţi de restaurare, de punere în valoare a acestor zone strict protejate, să se desfăşoare conform prevederilor legale în vigoare.

Am decis să promovez, alături de mai mulţi colegi, această iniţiativă mai ales după ce a venit confirmarea, la finalul anului 2022, că proiectul de restaurare şi punere în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria a fost pierdut din cauza faptului că nu s-a reuşit obţinerea avizului de mediu.

Mi-am dat seama atunci că singura ieşire din această situaţie poate fi reprezentată de modificarea Legii privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, întrucât, ştim foarte bine, obiectivul se află într-o zonă strict protejată.

Soluţia legislativă a avut la bază două principii: faptul că o lege trebuie să aibă caracter general, deci nu se putea referi expres doar la Cetatea Histria, însă, odată cu promulgarea ei, toate obiectivele de genul acesta din zone strict protejate vor putea fi puse în valoare; iar al doilea principiu a fost cel al menţinerii situaţiei juridice, respectiv să rămână o zonă strict protejată. În sfârşit, Cetatea Histria va putea fi reabilitată şi integrată în circuitul turistic dobrogean!”, se arată în declarația de presă a deputatului Mirela Furtună 

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

2 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago