Rezultatele unei noi campanii de cercetări arheologice destinate căutării victimelor represiunii comuniste sunt făcute publice de Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România, care a și organizat acțiunea.

Comunicatul anunță că „în perioada 24-28 mai 2021, Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) și Fundația Doina Cornea din Cluj, a organizat și desfășurat, în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – SPM-ÎCCJ, a treia campanie de investigații arheologice în mun. Caransebeș din județul Caraș-Severin. Acțiunea a continuat cercetările începute în cursul anului 2019, în curtea Cercului Militar din oraș, unde au fost descoperite mai multe morminte, dintre care unele, conform mărturiilor, aparțin unor opozanți anticomuniști care au fost uciși în timpul anchetelor Securității sau au fost executați, prin împușcare, în urma unor sentințe judecătorești.”

Comunicatul reamintește că „în urma unei sesizări primite în 2017, din partea unui fost arheolog la muzeul de istorie din Caransebeș, am fost informați că, în anul 1977, acesta a fost martor la descoperirea câtorva schelete umane, care au fost datate în perioada anilor `50 ai secolului trecut. Scheletele au fost descoperite în curtea clădirii unde funcționa Casa Armatei, în prezent Cercul Militar, cu prilejul săpăturilor pentru fundația unui bloc cu destinație de cămin pentru cadrele militare din garnizoană. Implicarea arheologului a fost solicitată de un ofițer de la Miliția orașului, pentru a aprecia vechimea osemintelor. Avându-se în vedere că în unele clădiri din acel perimetru urban și-au avut în trecut sediul anumite instituții ale statului, implicate în represiunea împotriva opozanților anticomuniști, și realizând că osemintele ar putea aparține unor victime ale regimului, după informarea superiorilor săi, ofițerul i-a impus arheologului să nu comunice nimănui vreodată ceea ce a văzut, cazul fiind astfel mușamalizat.”

Despre clădirea care adăpostește Cercul Militar, aflată în Caransebeș, pe str. N. Bălcescu nr. 5, se arată că ea a fost construită în 1885 ca liceu pentru fete, funcționând cu această destinație până în anul 1944, când a fost trecută în administrarea Armatei. CImobilul a servit timp de câțiva ani pentru activitățile Comandamentului Unic Teritorial Timiș, o structură militarizată a Securității comuniste, înființată în ianuarie 1949, care a coordonat acțiunile represive îndreptate împotriva grupărilor de partizani anticomuniști din zona Banatului, acest organism avându-și sediul principal într-un alt imobil din oraș. În apropiere, într-o clădire situată pe strada Horia, până prin anul 1959 a funcționat serviciul administrativ al Securității din Caransebeș, care în acea perioadă își desfășura activitatea în trei imobile din oraș. În imediata vecinătate se află și fosta clădire a Penitenciarului, astăzi cu destinație de unitate școlară.

„Prin sediul de anchete și arestul Securității, aflat la circa 200 de metri distanță față de Cercul Militar, și prin Penitenciarul din Caransebeș, au trecut foarte mulți partizani anticomuniști și sprijinitori ai acestora din grupările și organizațiile de rezistență bănățene, care, după ce au fost arestați, au fost aduși în aceste locuri pentru a fi închiși, anchetați și torturați, unii fiind dispăruți fără urmă până în zilele noastre”, se arată în comunicatul AFDPR. „Se cunoaște că în unitatea carcerală au avut loc și câteva execuții, prin împușcare, a unor opozanți condamnați la moarte prin sentințe judecătorești, acestea fiind făcute chiar în curtea Cercului Militar. De asemenea, informații provenite de la persoane care au lucrat în Penitenciar, susțin faptul că trupurile victimelor au fost îngropate undeva pe terenul din spatele curții închisorii și în curtea actuală a Cercului Militar, aceste spații fiind separate astăzi printr-un gard de beton.”

În urma acestor informații, în curtea Cercului Militar s-a organizat o primă intervenție arheologică în iunie 2019, ca urmare a unei sesizări făcute la Parchetul Militar Teritorial Timișoara, care a deschis un dosar de cercetare penală, transferat ulterior la Secția Militară din cadrul Parchetului General. „Primele săpături au constat în practicarea a patru secțiuni arheologice de verificare (S.1 – S.4), executate în apropierea blocului-cămin sub care, în 1977, au fost descoperite osemintele umane. Într-una din aceste secțiuni, s-au descoperit scheletele a două persoane înhumate într-o groapă comună (M.1 – M.2), lipsite de inventar funerar. Ca urmare, s-a hotărât continuarea săpăturilor arheologice, care se mai puteau face doar în spațiile neocupate de suprafețe betonate sau de alte amenajări contemporane. Astfel, în octombrie 2019, din dispoziția Parchetului Militar, s-a desfășurat a doua campanie de cercetare, în cursul căreia a fost executată o singură unitate de săpătură (S.5), plasată în partea răsăriteană a blocului, lângă secțiunea unde în vară a fost găsit mormântul comun cu cele două schelete. În cadrul de secțiune cercetat, au fost descoperite și dezvelite alte 11 schelete (M.3 – M.13), înhumările fiind făcute în gropi individuale în cazul a cinci morminte, precum și în două gropi comune, una cu două schelete și cealaltă cu patru schelete.”

„Datorită unor situații obiective intervenite în anul 2020, investigațiile arheologice de la Caransebeș au fost amânate pentru anul în curs, ele fiind reluate în perioada 24-28 mai 2021, când s-a desfășurat a treia campanie de săpături. În această intervenție s-a practicat o singură unitate de săpătură (S.6), cu dimensiunile de 10,50 metri x 2,25 metri, în aceasta fiind descoperite nouă morminte, notate cu indicativele M.14 – M.22. Defuncții descoperiți în cele trei campanii de săpături, în număr de 22, au fost înhumați la adâncimi diferite, care au variat între – 1,23 metri și – 1,77 metri. Deși nu s-au descoperit urme de lemn provenit explicit de la sicrie, acesta putrezind complet de-a lungul timpului, prezența la multe morminte a cuielor confecționate manual sau la mașină dovedește că, în aceste cazuri, înhumările s-au făcut în ladă sau sicriu. Gropile mormintelor aveau o dispunere pe două direcții principale, nord-sud și est-vest, însă orientarea scheletelor în groapă era diferită de la un caz la altul, acestea fiind așezate cu capul într-o parte sau în alta a celor două direcții menționate anterior. La niciun mormânt nu au fost găsite urme ori resturi de vestimentație sau de încălțăminte. Obiecte de inventar funerar au fost descoperite la cinci morminte, predominând cele cu caracter religios, specifice mediului catolic (crucifixe, medalioane de pelerinaj), la care se adaugă și câteva accesorii vestimentare (nasturi, copcă). În ceea ce privește obiectele de factură religioasă, acestea sunt de largă utilitate, însă pe baza analogiilor nu pot fi stabilite cronologii exacte de datare, astfel de piese fiind produse și răspândite pe spații largi în Europa, într-o perioadă de timp ce acoperă ultima parte a epocii moderne și prima parte a celei contemporane. Cât privește cele trei gropi comune identificate până în prezent, având în vedere pozițiile in situ ale scheletelor, rezultă că trupurile defuncților au fost aruncate în groapă la momentul înhumării. În campania recent încheiată, echipei de arheologi i-a atras atenția poziția scheletului M.14, care se afla așezat pe burtă și cu mâinile legate la spate. Prezența unor oseminte răvășite în unele gropi, care provin de la morminte mai vechi ce au fost deranjate, parțial sau integral, de înhumări ulterioare, indică o succesiune de înmormântări care s-au derulat într-un interval de timp ceva mai îndelungat, punctul terminus fiind reprezentat de perioada anilor `50 ai secolului trecut. În acest spațiu funerar, necunoscut până astăzi de nimeni în mod oficial și nicăieri menționat în documente, s-au făcut înhumări încă înainte de perioada comunistă, majoritatea mormintelor fiind în legătură directă cu trecutul Penitenciarului aflat în vecinătate, acesta fiind construit între anii 1911-1913.

În stadiul actual al cercetărilor, nu avem deocamdată indicii certe care să demonstreze că unele din mormintele descoperite aparțin unor oameni care au fost uciși prin împușcare sau prin alte metode de autoritățile comuniste, însă împrejurările, mărturiile și unele documente din fondul arhivistic al fostei Securități susțin această posibilitate. Toate osemintele descoperite au fost extrase și recuperate, fiind predate prin Parchetul Militar la Institutul de Medicină Legală din Timișoara, pentru a fi supuse examinărilor de specialitate. Rezultatele obținute în urma expertizei antropologice efectuate asupra materialului osteologic descoperit în primele două campanii relevă faptul că toți defuncții sunt adulți de parte masculină și au vârste cuprinse între 20 și 60 de ani.

Complexitatea deosebită a cazului, precum și legătura directă cu anumite fapte din trecutul recent, reclamă continuarea cercetărilor din curtea Cercului Militar sau poate chiar extinderea acestora și în curtea fostului Penitenciar. Investigațiile arheologice sunt completate și de activitățile specifice pe care Parchetul Militar le desfășoară în dosarul de cercetare penală deschis în acest caz.

Cercetările au fost efectuate de o echipă de arheologi condusă de domnul Gheorghe Petrov (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj), care i-a avut în componență pe domnii: Paul Scrobotă (Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud), Horațiu Groza (Muzeul de Istorie Turda) și Gabriel Rustoiu (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia). Acțiunea a fost sprijinită pe plan local de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, iar finanțarea activităților a fost asigurată de Fundația Doina Cornea din Cluj, precum și de dnii Cristian Răchitean și Ion Stepanescu, la lucrări fiind prezenți și domnii Leontin Horațiu Iuhas, fiul doamnei Doina Cornea, și Marius Oprea, Președintele, respectiv Vicepreședintele acestei fundații”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele AFDPR, dl Octav BJOZA.

Florin Dobrescu / MAGAZIN CRITIC

Articolul Morții Rezistenței, deshumați la Caransebeș. O nouă campanie de cercetări condusă de Marius Oprea și Gheorghe Petrov apare prima dată în Glasul.info.

Abuzurile la IICCMER continuă, anunţă cu amărăciune istoricul Marius Oprea intr-o postare pe FaceBook

Marius Oprea este istoricul aflat în fruntea unei echipe de arheologi care a deshumat sute de victime ale comunismului, decedate ca urmare a execuțiilor sumare în închisorile și lagărele de exterminare sau în luptele dintre partizani şi securitate. IICCMER adică „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc” printre fondatori acestei instituţiei se afla domnul Marius Oprea care este prezentat pe site-ul institutului ca: „principalul promotor al înființării instituției”.

IICCMER îşi începe astfel prezentarea instituţiei:

 „În perioada decembrie 2005 – februarie 2010, la conducerea IICCMER s-a aflat echipa condusă de Marius Oprea, principalul promotor al înființării instituției. În timpul mandatului său, Institutul și-a început propriu-zis activitatea, a stabilit parteneriate cu instituții cu profil similar din țară și din străinătate, dar și cu structuri deținătoare de arhivă ce vizează istoria recentă a României.

De asemenea, au fost demarate acțiuni de cercetare arheologică a locurilor unde au fost îngropate persoane ucise de către trupele de Securitate sau care au murit în penitenciarele comuniste. Pe lângă cercetările de teren, institutul a depus numai în 2007 peste 200 de sesizări penale împotriva persoanelor asupra cărora existau dovezi că au fost implicate activ în acțiuni represive. Toate au fost respinse prin neînceperea urmăririi penale (NUP). „

Marius Oprea şi IICCMER

Ţinând cont de cele de mai sus am putea considera că domnul Marius Oprea se bucura de respectul şi consideranța conducerii IICCMER, dar lucrurile nu stau deloc aşa. Aflăm cu tristeţe ca în ianuarie anul curent IICCMER nu i-a mai reînnoit domnului Marius Oprea contractul de muncă la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România. Iar în Săptămâna Mare acesta fost evacuat forțat din biroul său, cu mii de documente și obiecte inestimabile aparținând partizanilor deshumați de el.

Dictatura lui Nicolae Ceausescu 1965-1989- Adam Burakowski

Pe 23 aprilie Marius Oprea face cunoscut pe pagina sa de FaceBook noile abuzuri la care echipa sa este supa de noua conducere a instituţiei. Abuzuri sunt comise de domnişoara Alexandra Toader, directorul numit de guvernul Orban la institut, unul dintre cei mai tineri directori de institut din ţară (domnişoară este născută în 1983).

 Domnişoara fiind, după câte se spune, o extrem de apropiată de consilierului prezidențial Andrei Muraru cunoscut pentru atacurile concertate asupra memoriei luptătorilor în rezistența anticomunistă. Domnişoara Alexandra Toader continuă, chiar şi în timp de pandemie, răfuiala cu echipa de arheologi împreună cu care Marius Oprea a deshumat sute de victime ale comunismului.

 Abuzurile au culminat cu evacuare lui Marius Oprea, în timpul Săptămâni Patimilor şi în perioada de vârf a pandemiei de Covid19 încălcând ordonanţele militare şi panând în primejdie sănătatea curajosului istoric.

Mesajul lui Marius Oprea: „Domnișoara comisar”


 Mărturisesc că scriu aceste rânduri fără plăcere și cu inima grea. Dar este datoria mea să o fac, văzând ce se întâmplă acum la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, pe care l-am creat în 2005.

 M-aș fi abținut de la orice opinie, pentru a nu fi socotit drept vindicativ, în situația în care am fost îndepărtat, ca efect al Ordonanței 1/2020, de la Institut. Și n-aș fi scris aceste rânduri, dacă în plină pandemie de coronavirus președinta Alexandra Toader nu l-ar fi amenințat pe Gheorghe Petrov, șeful echipei de arheologi de la IICCMER, cu plângere penală.

 De când conduce Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, domnișoara Alexandra Toader a ieșit foarte rar din biroul său.

De acolo, emite notificări, somații și dispoziții. Bunul meu prieten Gheorghe Petrov m-a sunat după Paște, dar nu doar să îmi spună ”Hristos a Înviat”, ci să-mi ceară și un sfat: a primit o somație, fiind amenințat de președinta IICCMER că va fi dat pe mâna procurorilor. E straniu ca șeful unei instituții să amenințe un angajat cu așa ceva. Există și alte modalități de a rezolva problemele în interiorul ei, în afara plângerilor penale. De pildă, să o conduci.

Dar, de când s-a instalat în biroul din care au condus Institutul, până nu demult, teologul Radu Preda și, înaintea lui, chiar ”maestrul” și promotorul domnișoarei Toader, actualul consilier prezidențial Andrei Muraru, ea nu a stat de vorbă, față în față, în legătură cu proiecte de cercetare sau planuri de perspectivă, cu niciun angajat. A făcut doar o ședință foarte scurtă la început, cu toți, mai mult spre a-i vedea laolaltă și apoi s-a închis în birou, de unde corespondează cu angajații, ca mod de lucru ante și în plină pandemie, prin dispoziții trimise pe e-mail.

 Tot prin e-mail le-a solicitat cercetătorilor rapoarte de activitate și proiecte de cercetare, pe care le-a primit, dar de la finele lunii februarie încoace nu le-a răspuns. Acest stil de lucru poate fi o deformație profesională, o contaminare cu subiectul cercetării, mă gândesc la subiectul tezei de master a domnișoarei președinte Toader, care este Stalin şi „revoluţia de sus”.

 Dar, să revin la pățania lui Gheorghe Petrov. Șeful echipei de arheologi este somat să predea de urgență mașina pe care a primit-o în folosință cu ani buni în urmă de la IICCMER, pentru deplasările sale în teren, în vederea depistării locurilor în care au fost aruncate, după execuții sumare, victimele Securității.

Un alt semn, pe lângă evacuarea deja consumată a biroului meu în Joia Paștilor, că între proiectele de cercetare de la Institut nu mai au loc cele de investigații arheologice, pentru găsirea victimelor comunismului.

 Dar, dacă eu eram amenințat că mi se aruncă în stradă lucrurile (de fapt, bunuri de patrimoniu ale unui viitor muzeu al comunismului), Petrov este ameninţat că îl paște pușcăria, pentru ”deținerea fără drept” a unui bun al IICCMER. Bunul în cauză fiind mașina, cu ajutorul căruia își făcea meseria, în lungile și solitarele lui deplasări prin țară, pentru descoperirea ”poporului pierdut”, osemintele victimelor represiunii comuniste.

Degeaba a răspuns Gheorghe Petrov valului de notificări, somații și amenințări, arătând că mașina nu avea asigurare (primită între timp), că nu pornește, având nevoie de o baterie nouă, că la vârsta lui (i-ar putea fi lesne tată domnișoarei Toader), nu poate face un asemenea drum, în vreme de pandemie și a solicitat o amânare, până după starea de urgență. Pe care, ca și mine în cazul evacuării biroului, nu a primit-o. Vehiculul trebuie adus ”de urgență” în fața Insitutului. În caz contrar, președinta IICCMER va depune o plângere penală pentru ”posesie fără drept” a unui ”bun public”.

Institutul mai are încă două mașini (cu șofer) în administrare, în vreme ce angajații lucrează de acasă. Birourile sunt goale, dar în fața lui trebuie să mai stea și o a treia. Ca un semn al victoriei în fața trecutului. E o frenezie distructivă a ceea ce s-a făcut înainte bun aici, care nu-i poate aparține președintei IICCMER, ci e mai degrabă a ”mentorului” despre care s-a spus că o dirijează din umbră.

 Domnișoara Toader nu dă dovadă doar de un management care ridică multe semne de întrebare, ci de o poftă de răzbunare fără sens și care nici ea nu-i poate aparține – pentru că nici eu, nici Petrov nu am cunoscut-o înainte de a fi numită ca președinte la IICCMER.

Nu poate fi ”de capul ei” ușurința cu care încalcă prevederile ordonanțelor militare, invocând urgențe imaginare: fie pentru a mă obliga ”pe proprie răspundere” să-mi golesc biroul, sub ochii unui nou administrator zelos (care mă atenționa să nu-mi șterg textele în lucru din calculator după copiere, pentru că lucrările mele în manuscris ”aparțin statului”), fie pentru a-l supune pe Gheorghe Petrov, tot ”pe propria răspundere” unui drum lung, de patru sute de kilometri, cu o mașină defectă și până mai ieri fără asigurare, de la Turda la București.

 Zelul cu care domnișoara Alexandra Toader poartă această ”luptă de clasă” cu cercetătorii ”burghezi anticomuniști” e o confirmare a ”supranumelui” care i-a fost acordat de către unii angajați ai Institutului, în urma stilului absolut propriu de conducere, cum spuneam, prin note și dispoziții scrise, la care nu admite replică: ”domnișoara comisar”.

Sursă: Războiulinformational.ro

Articolul Abuzurile la IICCMER continuă: neomarxiștii la cârma institutului? apare prima dată în Glasul.info.