Abuzurile la IICCMER continuă: neomarxiștii la cârma institutului?
Abuzurile la IICCMER continuă, anunţă cu amărăciune istoricul Marius Oprea intr-o postare pe FaceBook
Marius Oprea este istoricul aflat în fruntea unei echipe de arheologi care a deshumat sute de victime ale comunismului, decedate ca urmare a execuțiilor sumare în închisorile și lagărele de exterminare sau în luptele dintre partizani şi securitate. IICCMER adică „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc” printre fondatori acestei instituţiei se afla domnul Marius Oprea care este prezentat pe site-ul institutului ca: „principalul promotor al înființării instituției”.
IICCMER îşi începe astfel prezentarea instituţiei:
„În perioada decembrie 2005 – februarie 2010, la conducerea IICCMER s-a aflat echipa condusă de Marius Oprea, principalul promotor al înființării instituției. În timpul mandatului său, Institutul și-a început propriu-zis activitatea, a stabilit parteneriate cu instituții cu profil similar din țară și din străinătate, dar și cu structuri deținătoare de arhivă ce vizează istoria recentă a României.
De asemenea, au fost demarate acțiuni de cercetare arheologică a locurilor unde au fost îngropate persoane ucise de către trupele de Securitate sau care au murit în penitenciarele comuniste. Pe lângă cercetările de teren, institutul a depus numai în 2007 peste 200 de sesizări penale împotriva persoanelor asupra cărora existau dovezi că au fost implicate activ în acțiuni represive. Toate au fost respinse prin neînceperea urmăririi penale (NUP). „
Marius Oprea şi IICCMER
Ţinând cont de cele de mai sus am putea considera că domnul Marius Oprea se bucura de respectul şi consideranța conducerii IICCMER, dar lucrurile nu stau deloc aşa. Aflăm cu tristeţe ca în ianuarie anul curent IICCMER nu i-a mai reînnoit domnului Marius Oprea contractul de muncă la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România. Iar în Săptămâna Mare acesta fost evacuat forțat din biroul său, cu mii de documente și obiecte inestimabile aparținând partizanilor deshumați de el.
Pe 23 aprilie Marius Oprea face cunoscut pe pagina sa de FaceBook noile abuzuri la care echipa sa este supa de noua conducere a instituţiei. Abuzuri sunt comise de domnişoara Alexandra Toader, directorul numit de guvernul Orban la institut, unul dintre cei mai tineri directori de institut din ţară (domnişoară este născută în 1983).
Urmăriți Glasul.info și pe Google News Domnişoara fiind, după câte se spune, o extrem de apropiată de consilierului prezidențial Andrei Muraru cunoscut pentru atacurile concertate asupra memoriei luptătorilor în rezistența anticomunistă. Domnişoara Alexandra Toader continuă, chiar şi în timp de pandemie, răfuiala cu echipa de arheologi împreună cu care Marius Oprea a deshumat sute de victime ale comunismului.
Abuzurile au culminat cu evacuare lui Marius Oprea, în timpul Săptămâni Patimilor şi în perioada de vârf a pandemiei de Covid19 încălcând ordonanţele militare şi panând în primejdie sănătatea curajosului istoric.
Mesajul lui Marius Oprea: „Domnișoara comisar”
Mărturisesc că scriu aceste rânduri fără plăcere și cu inima grea. Dar este datoria mea să o fac, văzând ce se întâmplă acum la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, pe care l-am creat în 2005.
M-aș fi abținut de la orice opinie, pentru a nu fi socotit drept vindicativ, în situația în care am fost îndepărtat, ca efect al Ordonanței 1/2020, de la Institut. Și n-aș fi scris aceste rânduri, dacă în plină pandemie de coronavirus președinta Alexandra Toader nu l-ar fi amenințat pe Gheorghe Petrov, șeful echipei de arheologi de la IICCMER, cu plângere penală.
De când conduce Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, domnișoara Alexandra Toader a ieșit foarte rar din biroul său.
De acolo, emite notificări, somații și dispoziții. Bunul meu prieten Gheorghe Petrov m-a sunat după Paște, dar nu doar să îmi spună ”Hristos a Înviat”, ci să-mi ceară și un sfat: a primit o somație, fiind amenințat de președinta IICCMER că va fi dat pe mâna procurorilor. E straniu ca șeful unei instituții să amenințe un angajat cu așa ceva. Există și alte modalități de a rezolva problemele în interiorul ei, în afara plângerilor penale. De pildă, să o conduci.
Dar, de când s-a instalat în biroul din care au condus Institutul, până nu demult, teologul Radu Preda și, înaintea lui, chiar ”maestrul” și promotorul domnișoarei Toader, actualul consilier prezidențial Andrei Muraru, ea nu a stat de vorbă, față în față, în legătură cu proiecte de cercetare sau planuri de perspectivă, cu niciun angajat. A făcut doar o ședință foarte scurtă la început, cu toți, mai mult spre a-i vedea laolaltă și apoi s-a închis în birou, de unde corespondează cu angajații, ca mod de lucru ante și în plină pandemie, prin dispoziții trimise pe e-mail.
Tot prin e-mail le-a solicitat cercetătorilor rapoarte de activitate și proiecte de cercetare, pe care le-a primit, dar de la finele lunii februarie încoace nu le-a răspuns. Acest stil de lucru poate fi o deformație profesională, o contaminare cu subiectul cercetării, mă gândesc la subiectul tezei de master a domnișoarei președinte Toader, care este Stalin şi „revoluţia de sus”.
Dar, să revin la pățania lui Gheorghe Petrov. Șeful echipei de arheologi este somat să predea de urgență mașina pe care a primit-o în folosință cu ani buni în urmă de la IICCMER, pentru deplasările sale în teren, în vederea depistării locurilor în care au fost aruncate, după execuții sumare, victimele Securității.
Un alt semn, pe lângă evacuarea deja consumată a biroului meu în Joia Paștilor, că între proiectele de cercetare de la Institut nu mai au loc cele de investigații arheologice, pentru găsirea victimelor comunismului.
Dar, dacă eu eram amenințat că mi se aruncă în stradă lucrurile (de fapt, bunuri de patrimoniu ale unui viitor muzeu al comunismului), Petrov este ameninţat că îl paște pușcăria, pentru ”deținerea fără drept” a unui bun al IICCMER. Bunul în cauză fiind mașina, cu ajutorul căruia își făcea meseria, în lungile și solitarele lui deplasări prin țară, pentru descoperirea ”poporului pierdut”, osemintele victimelor represiunii comuniste.
Degeaba a răspuns Gheorghe Petrov valului de notificări, somații și amenințări, arătând că mașina nu avea asigurare (primită între timp), că nu pornește, având nevoie de o baterie nouă, că la vârsta lui (i-ar putea fi lesne tată domnișoarei Toader), nu poate face un asemenea drum, în vreme de pandemie și a solicitat o amânare, până după starea de urgență. Pe care, ca și mine în cazul evacuării biroului, nu a primit-o. Vehiculul trebuie adus ”de urgență” în fața Insitutului. În caz contrar, președinta IICCMER va depune o plângere penală pentru ”posesie fără drept” a unui ”bun public”.
Institutul mai are încă două mașini (cu șofer) în administrare, în vreme ce angajații lucrează de acasă. Birourile sunt goale, dar în fața lui trebuie să mai stea și o a treia. Ca un semn al victoriei în fața trecutului. E o frenezie distructivă a ceea ce s-a făcut înainte bun aici, care nu-i poate aparține președintei IICCMER, ci e mai degrabă a ”mentorului” despre care s-a spus că o dirijează din umbră.
Domnișoara Toader nu dă dovadă doar de un management care ridică multe semne de întrebare, ci de o poftă de răzbunare fără sens și care nici ea nu-i poate aparține – pentru că nici eu, nici Petrov nu am cunoscut-o înainte de a fi numită ca președinte la IICCMER.
Nu poate fi ”de capul ei” ușurința cu care încalcă prevederile ordonanțelor militare, invocând urgențe imaginare: fie pentru a mă obliga ”pe proprie răspundere” să-mi golesc biroul, sub ochii unui nou administrator zelos (care mă atenționa să nu-mi șterg textele în lucru din calculator după copiere, pentru că lucrările mele în manuscris ”aparțin statului”), fie pentru a-l supune pe Gheorghe Petrov, tot ”pe propria răspundere” unui drum lung, de patru sute de kilometri, cu o mașină defectă și până mai ieri fără asigurare, de la Turda la București.
Zelul cu care domnișoara Alexandra Toader poartă această ”luptă de clasă” cu cercetătorii ”burghezi anticomuniști” e o confirmare a ”supranumelui” care i-a fost acordat de către unii angajați ai Institutului, în urma stilului absolut propriu de conducere, cum spuneam, prin note și dispoziții scrise, la care nu admite replică: ”domnișoara comisar”.
Sursă: Războiulinformational.ro
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
