La Ditrău, în județul Harghita, printre pretextele enumerate de cei care au acționat împotriva muncitorilor din Sri Lanka, s-au numărat faptul că aceștia ar fi migranți veniți din afara țării și chiar din afara spațiului comunitar european, sau că localnicii nu vor să mănânce pâinea făcută de … “mâini negre”. Însă la Carei nu este vorba nici de migranți, nici de “mâini negre”, ci de români născuți și crescuți la Carei, care au parte de niște provocări ce-ți stârnesc fiori reci pe șira spinării.

Dacă la Ditrău (jud. Harghita) era vorba de migranți asiatici, la Carei tocmai românii trăiesc de ani buni în pielea srilankezilor. O asociație locală a românilor din Carei care a inițiat pentru anul centenarului României un proiect pe propria cheltuială prin care dorea amplasarea unui catarg cu drapelul național al României pe domeniul public, a fost refuzată de primarul Municipiului Carei și acuzată că … provoacă maghiarii.

Citiți și:  Vrei să afișezi drapelul românesc? Ți se răspunde sfidător: “Nu provocați maghiarii!”

Deci să recapitulăm: la Ditrău motivele / pretextele au fost că muncitorii erau migranți veniți tocmai din Sri Lanka și că aveau “mâini negre”, iar la Carei, românii care nu erau nici migranți și nici cu “mâini negre”, îl provocau pe primarul unei primării din România cu drapelul național al României!? Așa e că deja devine halucinant?

Și spre deosebire de incidentul de la Ditrău și de oricât de tare ar fi urlat românii de la Carei, de situația aceasta revoltătoare de la Carei, pe care noi o considerăm cu mult mai gravă, săvârșită în cadru instituțional, chiar într-o instituție a statului român, nu a durut nici măcar în … cot, nici pe cei de la CNCD, nici pe cei din presa care să dă acum cu fundul de pământ de dragul srilankezilor de la Ditrău.

Prin analogie, situațiile au anumite puncte comune, iar situația de la Carei este chiar cu mult mai gravă decât cea de la Ditrău. Și totuși întreaga presă centrală din România tace, tace întru Domnul…

Articolul (VIDEO) Un caz mai grav decât la Ditrău a avut loc la Carei, dar presa românească l-a ținut sub tăcere! apare prima dată în Glasul.info.

La 13 aprilie 1862 intra in vigoare legea presei in România, copiata partial dupa legea franceza cu privire la proprietatea literara din 19 Julie 1793, si adaptata la realitatile societatii romanesti din acele timpuri. In cele 11 articole ale primului capitol din aceasta lege, erau prevazute drepturile de autor asupra diverselor opere (“tot felul de scrieri, compozitorii de muzica, pictorii sau desenatorii, care vor sapa sau litografii si tablourile ori desenele lor”), posibilitatea mostenirii sau cesionarii acestor drepturi dupa moartea autorilor, cat si alte lamuriri cu privire la chestiuni ce tineau de drepturile de autor.

“Legea presei din 1862: Primul capitol al acestei legi pentru protejarea drepturilor autorilor este intitulat : “Despre proprietatea literara” si cuprinde 11 articole.

Dispozitiunile acestui prim capitol, care trateaza despre proprietatea literara, sunt intrucatva intarite prin art. 19 din Constitutia de la 1866, care spune ca: “proprietatea de orice natura precum si toate creantele asupra Statului sunt sacre si inviolabile”.

De altfel atat doctrina cat si jurisprudenta romana admiteau ca. art. 19 din Constitutia de la 1866, declarand sacra si inviolabila proprietatea de orice natura, fara nici o restrictiune, urmeaza ca si proprietatea literara este garantata de Constitutie si ca deci legea presei din 1862 in partea referitoare la proprietatea literara este si astazi inca in vigoare.”, scria revista Literatură şi artă română in anul 1906.

La 13 aprilie 1862 intra in vigoare legea presei in România

Glasul.info

Articolul La 13 aprilie 1862 intra in vigoare legea presei in România apare prima dată în Glasul.info.

Presa de limba maghiara de astazi din Romania isi permite sa spuna liber absolut tot ce doreste, inclusiv sa faca propaganda iredentista sau sa insulte eroi ai neamului romanesc care au luptat pentru autodeterminarea si eliberarea romanilor de sub asuprirea austro-ungara. Insa cu totul alta situatie aveau publicatiile romanesti in timpul stapanirii austro-ungare.Primele ziare ale Transilvaniei, intre care amintim: “Wahrhaftige Neue Zeitung aus dem Ungerlandt und Turkei” din 1546, n-au aparut totusi sub regim de restrictie. Abia in veacul al 18-lea guvernul din Viena introduce cenzura in Transilvania dupa ocuparea ei de catre austrieci.

In cursul domniei lui Iosif al II-lea, a aparut la Sibiu, in 1783, cel dintai ziar ardelenesc in limba germana, Siebenburgen Zeitung, cu suplimentul Inteligenzblatt.Tot in vremea aceea, in 1789, a primit autorizatia de aparitie si doctorul Piuariu-Molnar pentru scoaterea “Foaiei romane pentru economii”, din care abia in 1791 apare un numar pentru ca nu i s-a acordat scutire de taxe postale.

Autoritatile din Transilvania au incercat sa-i puna diferite piedici, cu atat mai mult cu cat “doctorul de ochi” Piuariu-Molnar se intovaraseste cu Paul Iorgovici la Viena cu intentia de a scoate un nou ziar romanesc. Ba chiar au si scos cateva numere din acel nou ziar. Dar indata ce a prins de veste guvernatorul Ardealului, contele Gh. Banffi, a intervenit la Viena cerand sa li se interzica publicarea ziarului:

“Auzindu-se ca proiectatul ziar valah se tipareste de catre un anumit Paul Iorgovici, la Viena si ca s-au trimis cateva exemplare lui Gherasim Adamovici… guvernatorul a notificat starea lucrurilor cancelariei imperiale, facand in acelasi timp propunerea sa se interzica profesorului Molnar publicarea ziarului, caci nu are nici o incuviintare, si anume din motiv ca astazi cand lucrurile se agraveaza din zi in zi, raspandirea de ziare e mai neadmisibila ca oricand, caci prea periculoasele idei de libertate ale francezilor se propaga cu mare iuteala, incat orice apare in ziar usor s-ar rastalmaci, iar opiniile pot aduce zguduirea linstii publice”.

In 1793 cei doi barbati incearca sa scoata la Sibiu  publicatia “Vestiri filosofice si moralicesti”, dar le este interzisa tiparirea de Principele strain. De la acea data incep sa se faca simtite tot mai tare restrictiile de presa din Transilvania, instaurandu-se cenzura abuziva. Gazetele nu puteau fi tiparite decat la acel tipograf care avea incuviintarea cenzurii in acest scop.

Astfel, in 1834, tipograful Iohan Gott din Brasov cere invoirea de a tipari si gazete romanesti, intrucat “slobozenia” sa era numai pentru cele nemtesti si unguresti. Baronul Nopcea i-a si acordat in 1837, cand Baritiu incearca sa scoata “Gazeta Transilvaniei.

Din cauza cenzurii, ani intregi presa de limba romana de la inceputurile jurnalismului romanesc in Transilvania trebuia sa se limiteze la inregistrarea unor intamplari la a caror relatare nu puteau adauga nici un comentariu propriu.

“Am spune multe noi, dar nu ne este ingaduit de cenzura”, scria in 1839 Baritiu, iar in “Gazeta Transilvaniei” din 1840 (20 octombrie) nota:

“Contra cenzurii incep sa se ridice si altii, nu numai noi. Cu toate aceste, parerile pentru restrangerea, slobozirea sau ridicarea cu totul a cenzurii de carti si de jurnale nu e asa noua cum ar gandi cineva. Dieta trecuta insa, precum alte obiecte, asa si acesta l-au adus intr-o miscare vie.(…)

Acolo se cere dreptate deplina pentru teasc. Guvernul raspunde cum ca aceasta deocamdata nu se poate da, din pricina mai vartos ca natia n-ar fi coapta inca la o asemenea treapta.Fagaduieste insa cum ca din parte-si se va ingriji pentru usurarea cenzurii”

Insa cenzorii din Transilvania primesc instructiuni precise pentru indeplinirea slujbei lor de calai ai scrisului. Baritiu se  si grabeste sa incresteze acest fapt, intr-o nota redactionala, in 11 mai 1841:

“O instructie prea mult dorita pentru cenzura si pentru redactori, sosita de curand de la prea inalta stapanire in privinta publicitatii transilvanice, sub nr. 3546 anul 1841, reguleaza foarte mult publicitatea noastra. Redactorilor le da o pozitie intru care aflandu-se ei in stare a-si cunoaste mai lesne adevarata sfera a lucrarii si a tuturor stiintelor ce pun”.

“Gazeta Transilvaniei” nu a incetat insa a cere inlaturarea cenzurii. Stapanirea straina, drept raspuns, intareste si mai mult intentia de sugrumare a presei romanesti. In 1845 numeste inca un cenzor pentru “Gazeta Transilvaniei”.

“Acum avem doi, marturisea mai tarziu Baritiu (vezi: G. Baritiu, de C. Diaconovich, Sibiu 1892). Avem pe un ungur si un sas. Consilierul Siomlay ma ameninta ca va lua masuri pentru ca indemnand pe romani sa-si ia proprietati imobiliare propag comunismul, intrucat legile tarii nu ingaduie ca plebeii sa aiba pamant”, iar cenzorul Teterfy ii spune ca “insasi existenta unei foi periodice romanesti, oricat de inocenta ar fi, e un pericol pentru patrie”.

Note: Lupta presei transilvane, E. Bosca-Malin

Glasul.info

Articolul Cenzura abuziva a presei romanesti din Transilvania apare prima dată în Glasul.info.