Pe 4 ianuarie 1999 avea loc greva minerilor din Valea Jiului. Aproape 15 000 de mineri de la Compania Naționala a Huilei din Valea Jiului încep o grevă pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile, amenințând că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Guvernul refuză să negocieze. Și așa se sfârșește cu minerii în România…

Aproximativ 15.000 de mineri de la Compania Națională a Huilei din Valea Jiului au protestat la data de 4 ianuarie 1999 cu scopul de a obține mărirea salariilor și renunțarea totodată la programul de închidere a minelor nerentabile. Liderii minerilor au amenințat că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute, însă guvernul nu s-a arătat dispus absolut deloc să cedeze în fața greviștilor.

Peste ani și ani aveam să aflăm că povestea mineriadelor de fapt a fost o nouă înscenare a sistemului, una menită să arunce cerneală de sepie, mult fum și jocuri de oglinzi pentru a face din mineri un Bau-bau al societății românești, o societate care a fost dezbinată și instigată împotriva unor categorii sociale și profesionale chirurgical țintite de către trădătorii și păpușarii din fruntea statului român.

Aveam să aflăm apoi de la controversatul președinte ucrainean Leonid Kucima, că de fapt strategia aducerii minerilor în capitala țării pentru a înăbuși mișcările sociale antiguvernamentale era o strategie pur KGB-istă, așa cum declara președintele ucrainean Leonid Kucima în timpul unui interviu dat unei televiziuni din Germania, vorbind cu o nonșalanță de speriat cum a adus el minerii din bazinul Donețk pentru a “potoli” protestele de la Kiev. Așadar, președintele unei țări vecine cu România, provenită tot din lagărul sovietic ne dezvăluia care-i treaba cu mineriadele și scenariile folosirii minerilor ca forțe de opresiune împotriva protestelor democratice? Mister elucidat!

Dar înscenarea le-a mai folosit celor din fruntea statului român și ca pretext pentru închiderea minelor, așa cum li se ordonase la comandă externă! Și uite așa a dispărut mineritul din România! La ordin extern!

În urmă cu cinci ani am vizitat Mina Cavnic și am găsit acolo un peisaj apocaliptic, o grămadă de utilaje și de clădiri dezafectate, distruse, totul în ruină. Un obiectiv strategic al României care înainte atrăgea ca un magnet forță de muncă de pe întreg cuprinsul țării și care hrănea câteva mii de oameni. Am văzut ce însemna o mină de aur și ce capacitate de producție exista cândva acolo.

Pentru interese externe și ordine venite din afara țării, s-a oprit un sector profitabil care aducea niște venituri extraordinare țării și susțineau și mii de oameni cu tot cu familiile lor. La momentul când am vizitat noi Mina Cavnic puținii localnici rămași în localitate ne-au spus că zona s-a depopulat, foarte mulți plecând ori în locurile lor de origine din țară de unde veniseră la mină, foarte mulți au plecat la muncă în străinătate, iar o parte au migrat către cel mai apropiat oraș care putea absorbi forță de muncă: Baia Mare.

Nu, n-a fost despre mineriade, n-a fost despre mineri, ci a fost despre minerit, mai exact despre faptul că “niște unii” din afara țării și-au dorit ca în România să nu mai existe minerit. Și s-a întâmplat după voia lor, ca și cum ar fi fost niște dumnezei pe invers….

Articolul 4 Ianuarie 1999 – Greva minerilor din Valea Jiului. Ultima înscenare a sistemului pentru a scăpa de minerit apare prima dată în Glasul.info.

La fel ca și în spatele multor altor mișcări sociale care au sfârșit prin violențe și anarhie în România, și în spatele Grevei generale din România din anul 1920 au stat agenți de influență ai unor puteri străine. La 24 martie 1921 erau condamnați agenții de influență care au instigat greva generală din Valea-Jiului.

Abia de curând au fost scoase la lumină de către unii istorici adevăratele scopuri și dedesubturi ale Răscoalei țărănești de la 1907. Documentele și dovezile noi despre evenimentele din 1907 prezintă într-o cu totul altă lumină Răscoala țărănească de la începutul secolului trecut, dezvăluind că în spatele acelor sângeroase acțiuni au stat atât proastele decizii ale autorităților românești, cât mai ales implicarea unor agenți de influență străini care au stat la originea izbucnirii revoltelor violente, cu scopul de a instaura anarhia și a crea astfel unor puteri externe posibilitatea de a profita de această situație din România.

Profitând de-a lungul timpului de nemulțumirile anumitor pături sociale din România, agenți de influență ai unor puteri străine au reprezentat turnesolul care a revelat acțiunea de revoltă în societatea românească, instigând la acte de violență, sabotaje industriale, toate cu repercusiuni grave asupra populației și economiei din România.

“Condamnarea instigatorilor grevei de la Petroșani

Craiova – Curtea Marțială din Craiova, a terminat procesul contra celor care au instigat în vederea declarării grevei generale a muncitorilor din Valea-Jiului. Dintre inculpați, 28 au fost puși în libertate, iar condamnați au fost muncitorii Ioan Marker, la 12 ani muncă silnică, Mihai Vajda la 7 ani, Johan Kundelfreund și Janos Lakatos la câte cinci ani de temniță grea.”

Greva generală din România din 1920 a reprezentat prima reușită de amploare a agenților de influență aflați în spatele declanșării mișcărilor sociale: circa 400.000 de angajați din numeroase sectoare ale industriei și transporturilor din România au paralizat activitatea în întreaga țară.

Scopurile declarate ale primei greve generale din România erau unele nobile: îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru muncitori, recunoașterea sindicatelor muncitorești, și … eliminarea cenzurii (n.r. se refereau la publicațiile de propagandă comunistă / socialistă).

Nota noastră: Vedem azi cum istoria se repetă sub ochii noștri. Dacă instigatorii grevei generale din anul 1920 din Valea-Jiului erau agenți de influență ai unor puteri străine, toți condamnații la ani grei de închisoare purtând nume cu rezonanțe exotice, la fel se întâmplă și azi în jurul mișcărilor de agitație socială de pe străzile României. Cum se face că și mare parte din membrii USR și PLUS care agită astăzi spiritele în România tot cu idei de extremă stânga, au de asemenea nume cu rezonanțe exotice? Ba în plus unii din ei și-au mai dat și drumul la gură, scăpând porumbei despre Stalin, despre faptul că familia tradițională (n.r. ca instituție burgheză) și-a cam trăit complet traiul, despre progresul care nu trebuie încurcat de religie sau de naționalism, și despre multe alte bolșevisme… Când vezi neobolșevicii cu nume exotice că se vânzolesc să susțină cu atâta înflăcărare agitația #Șîeu, normal că ajungi să te întrebi: mă, oare nu cumva…?

Articolul La 24 martie 1921 erau condamnați agenții de influență care au instigat greva generală din Valea-Jiului apare prima dată în Glasul.info.

La 8 decembrie 1860 se năştea la Caransebeş Ion Dragalina, general român, mort pentru patrie în Primul Război Mondial în luptele de pe Valea Jiului.

„Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc.”

In 1887, Ioan Dragalina a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița în România și a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent. Avansează treptat pe scara ierarhică: căpitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908). In perioada 1908-1911, lt.col. Ioan Dragalina a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București. La începerea primului război mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3 teritorial. Pentru meritele dovedite în ridicarea nivelului știintific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituită în învățământul militar, Ioan Dragalina a fost decorat cu Ordinul Steaua României, clasa V-a.

            In aprilie 1911, Ioan Dragalina a fost avansat colonel și numit commandant al Regimentului 34 din Constanța. In această perioadă, a fost decorat cu Ordinul Coroana României, clasa IV-a. In anul 1915 a fost avansat la gradul de general de brigadă. In perioada neutralității României (1914-1916), s-a ocupat cu realizarea de lucrări de fortificații pe Valea Prahovei.

             In anul 1916, înainte ca România să intre în primul război mondial de partea aliaților, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Trupele diviziei acopereau o distanță mare din frontiera de vest a României, de la izvoarele Argeșului până la Calafat. Divizia sa a luptat cu curaj în august 1916 la Orșova și pe valea râului Cerna. După ce a atacat în dimineața zilei de 15/28 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit la 19 august/1 septembrie să ocupe culmile muntoase Alion, Ozoina și Dranic, eliberând în zilele următoare orașul Orșova. Ofensiva germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia 1 reușind să-și mențină pozițiile.

 Generalul erou Ion Dragalina, mort in luptele de pe Valea Jiului

          Ca urmare a declanșării unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului (conduse de generalul Paul von Kneussl, în dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina a primit ordin să se deplaseze la Craiova, unde a fost numit în funcția de comandant al Armatei a I-a. A decis să ducă lupta în munți, stabilind începerea ofensivei la 14/27 octombrie. In ordinul de zi din 11/24 octombrie 1916, generalul Dragalina face apel la curajul și onoarea de român a fiecărui soldat:

„Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc.”

         In dimineața zilei de 12/25 octombrie 1916, generalul Dragalina a luat o mașină, un șofer și doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade) și a pleacat personal în Valea Jiului în recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii, deoarece legăturile cu unitățile înaintate erau întrerupte. A fost sfătuit să nu se aventureze în sectorul de contact al celor două armate, deoarece liniile de demarcație nu erau stabile. A ajuns în primele linii și a trecut podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spo­ve­dit și s-a împărtășit. La întoarcere, podul a fost cuprins într-un schimb de focuri. Mașina a trecut în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar câteva gloanțe își ating ținta. Generalul este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat.

Mașina a reușit să ajungă în tabăra română, iar Dragalina a fost transportat de urgență la postul sanitar din Gura Sadului, unde a fost bandajat și i s-au curățat rănile. A fost dus apoi la Târgu Jiu și în aceeași zi la Craiova, unde doctorii au decis că era necesară amputarea brațului.

Dacă Ioan Dragalina ar fi fost un simplu soldat rănit, la primul post sanitar sau spital, fără nicio discuţie ori întârziere, el ar fi fost supus operaţiei de amputare a braţului stâng. Membrul fusese sfărâmat între cot şi umăr, cu osul (humerusul) rupt, sau spart, neregulat de un glonţ dum-dum. Ioan Dragalina era însă general, şi încă comandant de Armată!

Regele, care ţinea mult la viaţa viteazului său general, a vrut să fie sigur că nu se face nicio greşeală, că viaţa lui va fi la adăpost de orice surpriză neplăcută şi deci, curând după aceea, să-şi reia comanda Armatei. Şi, astfel, regele a întins mâna sa protectoare asupra generalului grav rănit, dând ordinul telegrafic la Craiova. ,,Din ordinul M.S. Regelui, generalul Dragalina va fi imediat transportat la Bucureşti, unde va fi primi îngrijirile necesare la spitalul Regina Maria. Această mână regală a fost însă fatală, iar monarhul, semnând acest ordin telegrafic, a semnat de fapt sentinţa de condamnare la moarte a generalui .

Intre timp, la Craiova, marele chirurg dr. Poenaru – asistat de dr. August şi Potârcă – făcuse ultimele pregătiri pentru operaţie, după ce, în prealabil, se ceruse consimţământul generalului pentru amputarea braţului. A fost o chestiune de câteva minute ca totul să se termine cu bine, urmând ca generalul Dragalina să intre în convalescenţă peste câteva zile, când curierul, trimis cu telegrama regală de la poştă şi gonind ca un nebun, a intrat pe uşă în clipa fatidică, pentru a preda sentinţa aducătoare de moarte.

Marele Cartier General a ordonat printr-o telegramă ca generalul Dragalina să fie transportat de urgență la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București. Executând ordinul regal, medicii s-au oprit din a da mai departe asistenţă generalului grav rănit, au refăcut bandajul braţului, l-au urcat cu targa pe maşină şi l-au condus la gară. Aici îl aştepta vagonul-motor, însoţit de un medic-ofiţer de rezervă, care a pornit cu viteză la Bucureşti. Dar drumul era lung, linia simplă şi era război, cu staţiile şi liniile blocate de trenuri militare. Şi, astfel, automotorul nu a putut ajunge la Bucureşti în trei ore, ci a doua zi, 13 octombrie, seara. Iată o mare greşeală, din păcate fatală! A stat 26-27 de ore pe o targă, într-un vagon care trepida şi huruia, cu un nepriceput de medic locotenent de rezervă, care nu s-a priceput să-i acorde nicio îngrijire medicală, fără ca bandajul să-i fie primenit, fără hrană şi probabil fără apă.

             La București i s-a dezinfectat rana, i s-a scos glontele din omoplat, iar brațul i-a fost pus în ghips. Pe patul de spital, regele Ferdinand I al României i-a conferit Ordinul Mihai Viteazul.

             Regele dorise ca generalul său fie operat numai de un anumit medic chirurg, doctorul Toma Ionescu, pe care îl considera o somitate în materie. Doctorul Toma Ionescu se afla în Moldova şi i s-a trimis ordinul regal de a se înapoia imediat la Bucureşti, unde el a sosit abia în ziua de 15/28 octombrie. Era deja prea târziu. La 16/29 octombrie 1916, generalului erou i-a fost amputat brațul stâng. Deși starea sa începuse să se îmbunătățească, spre seară s-a declanșat septicemia. A murit în seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916.

              Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica Albă din București, în prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol a II-lea) și a numeroși oameni politici: Ion I.C. Brătianu (prim-ministrul României), Vintilă I.C. Brătianu (ministrul de război), Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari străini în România. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor (Bellu Militar).

             In acea zi, marele istoric şi savant român Nicolae Iorga spunea:

,,Astăzi, Bucureştii văd trecând convoiul aceluia care, în zvonul uşuratic de ieri al marelui oraş, era unul din muncitorii cei mai harnici şi mai bucuroşi pentru binele patriei şi izbăvirea neamului. Cu pietate, fiecare va privi ultimul lui drum… Mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când departe, în Caransebeş, va flutura steagul sub care şi-a vărsat sângele, vor ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz, întru pomenirea curatei figuri de erou”.

Intr-adevăr, după terminarea primei mari conflagraţii mondiale şi când liniştea s-a aşternut peste câmpurile de bătălie, cetăţenii oraşului Lugoj, manifestându-şi dragostea şi preţuirea lor faţă de ,,Eroul de la Jiu”,i-au înălţat în centrul oraşului o impunătoare statuie, pe al cărei frontispiciu stau scrise puţine, dar mişcătoare cuvinte: ,,Eroul naţional, general Ioan A. Dragalina” (1860-1916). Iar în oraşul Caransebeş, o placă memorială şi o statuie frumoasă amintesc de pilduitoarea existenţă şi jertfă a eroicului fiu al acestor meleaguri.

Generalul Ioan Dragalina a fost tatăl viitorului general român Corneliu Dragalina (1887-1949), născut de asemenea la Caransebeș și al comandorului de marină Virgil Dragalina.

Sursa:

[1] http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2012/10/primul-razboi-mondial-general-ioan.html

Articolul Generalul Ion Dragalina, eroul care murit in luptele de pe Valea Jiului apare prima dată în Glasul.info.

„Ofițeri și soldați ai Armatei I-a romane, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: in primul rand apararea cu viața a sfantului pamant al țarii noastre, apararea vetrei stramoșești, a ogorului și a cinstei numelui de roman. Cer la toți cea mai deplina ascultare și cea mai stricta executare a ordinelor. Trupa care nu inainteaza, sa moara pe loc.”

Ca urmare a declanșarii unei masive ofensive germane și austro-ungare in Valea Jiului (conduse de generalul Paul von Kneussl, in dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina a primit ordin sa se deplaseze la Craiova, unde a fost numit in funcția de comandant al Armatei a I-a. A decis sa duca lupta in munți, stabilind inceperea ofensivei la 14/27 octombrie. In ordinul de zi din 11/24 octombrie 1916, generalul Dragalina face apel la curajul și onoarea de roman a fiecarui soldat:

„Ofițeri și soldați ai Armatei I-a romane, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: in primul rand apararea cu viața a sfantului pamant al țarii noastre, apararea vetrei stramoșești, a ogorului și a cinstei numelui de roman. Cer la toți cea mai deplina ascultare și cea mai stricta executare a ordinelor. Trupa care nu inainteaza, sa moara pe loc.”

        In dimineața zilei de 12/25 octombrie 1916, generalul Dragalina a luat o mașina, un șofer și doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade) și a pleacat personal in Valea Jiului in recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați in primele linii, deoarece legaturile cu unitațile inaintate erau intrerupte. A fost sfatuit sa nu se aventureze in sectorul de contact al celor doua armate, deoarece liniile de demarcație nu erau stabile. A ajuns in primele linii și a trecut podul din apropierea Manastirii Lainici, unde s-a spo­ve­dit și s-a impartașit. La intoarcere, podul a fost cuprins intr-un schimb de focuri. Mașina a trecut in viteza pe pod prin ploaia de gloanțe, dar cateva gloanțe iși ating ținta. Generalul este ranit de doua gloanțe in brațul stang și in omoplat.

Mașina a reușit sa ajunga in tabara romana, iar Dragalina a fost transportat de urgența la postul sanitar din Gura Sadului, unde a fost bandajat și i s-au curațat ranile. A fost dus apoi la Targu Jiu și in aceeași zi la Craiova, unde doctorii au decis ca era necesara amputarea brațului.
Daca Ioan Dragalina ar fi fost un simplu soldat ranit, la primul post sanitar sau spital, fara nicio discutie ori intarziere, el ar fi fost supus operatiei de amputare a bratului stang. Membrul fusese sfaramat intre cot si umar, cu osul (humerusul) rupt, sau spart, neregulat de un glont dum-dum. Ioan Dragalina era insa general, si inca comandant de Armata!

Regele, care tinea mult la viata viteazului sau general, a vrut sa fie sigur ca nu se face nicio greseala, ca viata lui va fi la adapost de orice surpriza neplacuta si deci, curand dupa aceea, sa-si reia comanda Armatei. Si, astfel, regele a intins mana sa protectoare asupra generalului grav ranit, dand ordinul telegrafic la Craiova. ,,Din ordinul M.S. Regelui, generalul Dragalina va fi imediat transportat la Bucuresti, unde va fi primi ingrijirile necesare la spitalul Regina Maria. Aceasta mana regala a fost insa fatala, iar monarhul, semnand acest ordin telegrafic, a semnat de fapt sentinta de condamnare la moarte a generalui .

Intre timp, la Craiova, marele chirurg dr. Poenaru – asistat de dr. August si Potarca – facuse ultimele pregatiri pentru operatie, dupa ce, in prealabil, se ceruse consimtamantul generalului pentru amputarea bratului. A fost o chestiune de cateva minute ca totul sa se termine cu bine, urmand ca generalul Dragalina sa intre in convalescenta peste cateva zile, cand curierul, trimis cu telegrama regala de la posta si gonind ca un nebun, a intrat pe usa in clipa fatidica, pentru a preda sentinta aducatoare de moarte.

Marele Cartier General a ordonat printr-o telegrama ca generalul Dragalina sa fie transportat de urgența la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București. Executand ordinul regal, medicii s-au oprit din a da mai departe asistenta generalului grav ranit, au refacut bandajul bratului, l-au urcat cu targa pe masina si l-au condus la gara. Aici il astepta vagonul-motor, insotit de un medic-ofiter de rezerva, care a pornit cu viteza la Bucuresti. Dar drumul era lung, linia simpla si era razboi, cu statiile si liniile blocate de trenuri militare. Si, astfel, automotorul nu a putut ajunge la Bucuresti in trei ore, ci a doua zi, 13 octombrie, seara. Iata o mare greseala, din pacate fatala! A stat 26-27 de ore pe o targa, intr-un vagon care trepida si huruia, cu un nepriceput de medic locotenent de rezerva, care nu s-a priceput sa-i acorde nicio ingrijire medicala, fara ca bandajul sa-i fie primenit, fara hrana si probabil fara apa.

La București i s-a dezinfectat rana, i s-a scos glontele din omoplat, iar brațul i-a fost pus in ghips. Pe patul de spital, regele Ferdinand I al Romaniei i-a conferit Ordinul Mihai Viteazul.

Regele dorise ca generalul sau fie operat numai de un anumit medic chirurg, doctorul Toma Ionescu, pe care il considera o somitate in materie. Doctorul Toma Ionescu se afla in Moldova si i s-a trimis ordinul regal de a se inapoia imediat la Bucuresti, unde el a sosit abia in ziua de 15/28 octombrie. Era deja prea tarziu. La 16/29 octombrie 1916, generalului erou i-a fost amputat brațul stang. Deși starea sa incepuse sa se imbunatațeasca, spre seara s-a declanșat septicemia. A murit in seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916.

Slujba de inmormantare a fost oficiata la Biserica Alba din București, in prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol a II-lea) și a numeroși oameni politici: Ion I.C. Bratianu (prim-ministrul Romaniei), Vintila I.C. Bratianu (ministrul de razboi), Barbu Ștefanescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari straini in Romania. Este inmormantat in Cimitirul Eroilor (Bellu Militar).

             In acea zi, marele istoric şi savant român Nicolae Iorga spunea:

,,Astăzi, Bucureştii văd trecând convoiul aceluia care, în zvonul uşuratic de ieri al marelui oraş, era unul din muncitorii cei mai harnici şi mai bucuroşi pentru binele patriei şi izbăvirea neamului. Cu pietate, fiecare va privi ultimul lui drum… Mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când departe, în Caransebeş, va flutura steagul sub care şi-a vărsat sângele, vor ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz, întru pomenirea curatei figuri de erou”.

Intr-adevăr, după terminarea primei mari conflagraţii mondiale şi când liniştea s-a aşternut peste câmpurile de bătălie, cetăţenii oraşului Lugoj, manifestându-şi dragostea şi preţuirea lor faţă de ,,Eroul de la Jiu”,i-au înălţat în centrul oraşului o impunătoare statuie, pe al cărei frontispiciu stau scrise puţine, dar mişcătoare cuvinte: ,,Eroul naţional, general Ioan A. Dragalina” (1860-1916). Iar în oraşul Caransebeş, o placă memorială şi o statuie frumoasă amintesc de pilduitoarea existenţă şi jertfă a eroicului fiu al acestor meleaguri.

Generalul Ioan Dragalina a fost tatăl viitorului general român Corneliu Dragalina (1887-1949), născut de asemenea la Caransebeș și al comandorului de marină Virgil Dragalina.

Sursa:

[1] http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2012/10/primul-razboi-mondial-general-ioan.html

Articolul Generalul Ion Dragalina, eroul care murit in luptele de pe Valea Jiului apare prima dată în Glasul.info.