libris.ro

La 24 martie 1921 erau condamnați agenții de influență care au instigat greva generală din Valea-Jiului

La 24 martie 1921 erau condamnați agenții de influență care au instigat greva generală din Valea-Jiului

La fel ca și în spatele multor altor mișcări sociale care au sfârșit prin violențe și anarhie în România, și în spatele Grevei generale din România din anul 1920 au stat agenți de influență ai unor puteri străine. La 24 martie 1921 erau condamnați agenții de influență care au instigat greva generală din Valea-Jiului.

Abia de curând au fost scoase la lumină de către unii istorici adevăratele scopuri și dedesubturi ale Răscoalei țărănești de la 1907. Documentele și dovezile noi despre evenimentele din 1907 prezintă într-o cu totul altă lumină Răscoala țărănească de la începutul secolului trecut, dezvăluind că în spatele acelor sângeroase acțiuni au stat atât proastele decizii ale autorităților românești, cât mai ales implicarea unor agenți de influență străini care au stat la originea izbucnirii revoltelor violente, cu scopul de a instaura anarhia și a crea astfel unor puteri externe posibilitatea de a profita de această situație din România.

Profitând de-a lungul timpului de nemulțumirile anumitor pături sociale din România, agenți de influență ai unor puteri străine au reprezentat turnesolul care a catalizat acțiunea de revoltă în societatea românească, instigând la acte de violență, sabotaje industriale, toate cu repercusiuni grave asupra populației și economiei din România.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


„Condamnarea instigatorilor grevei de la Petroșani

Craiova – Curtea Marțială din Craiova, a terminat procesul contra celor care au instigat în vederea declarării grevei generale a muncitorilor din Valea-Jiului. Dintre inculpați, 28 au fost puși în libertate, iar condamnați au fost muncitorii Ioan Marker, la 12 ani muncă silnică, Mihai Vajda la 7 ani, Johan Kundelfreund și Janos Lakatos la câte cinci ani de temniță grea.”

Greva generală din România din 1920 a reprezentat prima reușită de amploare a agenților de influență aflați în spatele declanșării mișcărilor sociale: circa 400.000 de angajați din numeroase sectoare ale industriei și transporturilor din România au paralizat activitatea în întreaga țară.

Scopurile declarate ale primei greve generale din România erau unele nobile: îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru muncitori, recunoașterea sindicatelor muncitorești, și … eliminarea cenzurii (n.r. se refereau la publicațiile de propagandă comunistă / socialistă).

Timbru de propagandă din 1960 care celebra 40 de ani de la Greva generală din România din 1920
Timbru de propagandă din 1960 care celebra 40 de ani de la Greva generală din România din 1920

Nota noastră: Vedem azi cum istoria se repetă sub ochii noștri. Dacă instigatorii grevei generale din anul 1920 din Valea-Jiului erau agenți de influență ai unor puteri străine, toți condamnații la ani grei de închisoare purtând nume cu rezonanțe exotice, la fel se întâmplă și azi în jurul mișcărilor de agitație socială de pe străzile României. Cum se face că și mare parte din membrii USR și PLUS care agită astăzi spiritele în România tot cu idei de extremă stânga, au de asemenea nume cu rezonanțe exotice? Ba în plus unii din ei și-au mai dat și drumul la gură, scăpând porumbei despre Stalin, despre faptul că familia tradițională (n.r. ca instituție burgheză) și-a cam trăit complet traiul, despre progresul care nu trebuie încurcat de religie sau de naționalism, și despre multe alte bolșevisme… Când vezi neobolșevicii cu nume exotice că se vânzolesc să susțină cu atâta înflăcărare agitația #Șîeu, normal că ajungi să te întrebi: mă, oare nu cumva…?

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info