28 Martie: Diferență între versiuni
Sari la navigare
Sari la căutare
1821 La 28 Martie, Alexandru Ipsilanti și oastea eteristă ajung în împrejurimile Bucureștiului, stabilindu-se la Colentina
1915 La Ateneu a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.
1923 Este promulgată prin decret regal Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp
1926 Premiera filmului Iadeș, prima producție a regizorului Horia Igiroșeanu. Societatea sa, "Clipa-Film", inițiase și prima formă a cinecluburilor românești, asociația "Amicii Filmului"
1928 are loc adunarea de constituire a Societăţii Anonime de Electricitate din Făget; în toamna aceluiaşi an se aprind becuri electrice la Făget, la 87 de solicitanţi;
1948 În Republica Populară Română au loc primele alegeri parlamentare de după instaurarea puterii comuniste. Alegerile au fost câștigate de către Frontul Național Democrat cu 93,22% din voturile exprimate
1974 Marea Adunare Națională instituie funcția de președinte al Republicii Socialiste România, în care este ales Nicolae Ceaușescu
1983 Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind declararea animalelor, înstrăinarea și tăierea bovinelor și cabalinelor, prin care se interzice crescătorilor de animale sacrificarea acestora pentru consumul propriu
1983 Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris, prin care se introduce controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate
1995 A fost înființat Teatrul "George Ciprian" din Buzău
1995 Vizita oficială a președintelui României, Ion Iliescu, în Italia și la Vatican.
1999 Partidul "Alternativa României", condus de Varujan Vosganian, devine "Uniunea Forțelor de Dreapta"

Linia 20: | Linia 20: | ||
== Nașteri == | == Nașteri == | ||
* [[1888]] Alexandru Kirițescu, dramaturg român (d. 1961) | |||
* [[1895]] Ștefan Bârsănescu, pedagog și eseist român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1984) | |||
* [[1908]] Mihai C. Băcescu, zoolog și oceanolog român, membru al Academiei Române | |||
* [[1914]] Ovidiu Constantinescu, prozator român (d. 1993) | |||
* [[1915]] Septimiu Bucur, scriitor român (d. 1964) | |||
* [[1932]] Alexandru Întorsureanu, director de imagine, profesor și inovator al tehnicilor de filmare român (d. 2004) | |||
* [[1939]] Florin Bănescu, prozator român | |||
* [[1954]] Adrian Severin, politician român | |||
* [[1963]] S-a născut la București scriitorul și editorul român [[Dan Silviu Boerescu]] | * [[1963]] S-a născut la București scriitorul și editorul român [[Dan Silviu Boerescu]] | ||
* [[1966]] Dumitru Becșenescu, politician român | |||
* [[1970]] Laura Badea, scrimeră română, campioană olimpică la Atlanta 1996 | |||
* [[1977]] Radu Jude, regizor, scenarist și producător de film român | |||
* [[1979]] Mihai Petre, dansator și personalitate TV din România | |||
== Link-uri externe == | == Link-uri externe == | ||
* [https://glasul.info/2019/03/28/la-28-martie-1791-romanii-ardeleni-adresau-memoriul-supplex-libellus-valachorum-catre-curtea-imperiala-de-la-viena/ - La 28 martie 1791 românii ardeleni adresau memoriul “Supplex Libellus Valachorum” către Curtea Imperială de la Viena] | * [https://glasul.info/2019/03/28/la-28-martie-1791-romanii-ardeleni-adresau-memoriul-supplex-libellus-valachorum-catre-curtea-imperiala-de-la-viena/ - La 28 martie 1791 românii ardeleni adresau memoriul “Supplex Libellus Valachorum” către Curtea Imperială de la Viena] |
Versiunea de la data 28 martie 2025 20:36
Evenimente
- 1791 românii ardeleni adresau memoriul “Supplex Libellus Valachorum” către Curtea Imperială de la Viena
- 1848 Revoluția Română din 1848: este emisă Petițiunea Proclamațiune la Iași, redactată de Vasile Alecsandri
Nașteri
- 1888 Alexandru Kirițescu, dramaturg român (d. 1961)
- 1895 Ștefan Bârsănescu, pedagog și eseist român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1984)
- 1908 Mihai C. Băcescu, zoolog și oceanolog român, membru al Academiei Române
- 1914 Ovidiu Constantinescu, prozator român (d. 1993)
- 1915 Septimiu Bucur, scriitor român (d. 1964)
- 1932 Alexandru Întorsureanu, director de imagine, profesor și inovator al tehnicilor de filmare român (d. 2004)
- 1939 Florin Bănescu, prozator român
- 1954 Adrian Severin, politician român
- 1963 S-a născut la București scriitorul și editorul român Dan Silviu Boerescu
- 1966 Dumitru Becșenescu, politician român
- 1970 Laura Badea, scrimeră română, campioană olimpică la Atlanta 1996
- 1977 Radu Jude, regizor, scenarist și producător de film român
- 1979 Mihai Petre, dansator și personalitate TV din România
Link-uri externe





